Guvernul german a luat notă şi va dori lămuriri în legătură cu informaţiile din presă conform cărora Statele Unite au spionat responsabili politici în Europa, între care şi cancelarul german Angela Merkel, cu ajutorul serviciilor de informaţii daneze, a indicat luni purtătorul de cuvânt al cabinetului federal, transmite Reuters.
”Guvernul federal a luat notă de cele relatate şi se află în contact cu toate instituţiile naţionale şi internaţionale relevante pentru clarificări”, a declarat purtătorul de cuvânt Steffen Seibert, în cadrul întâlnirii regulate cu presa.
”Ca problemă de principiu, şi după cum ştiţi deja, v-aş ruga să înţelegeţi că guvernul federal nu comentează public în chestiuni privind activităţile de informaţii”, a adăugat el.
Canalul public danez Danmarks Radio (DR) a indicat că Agenţia Naţională de Securitate a SUA (NSA) se branşase la cabluri de telecomunicaţii daneze pentru a spiona responsabili de prim-plan şi înalţi funcţionari în Germania, Suedia, Norvegia şi Franţa.
Pentru a efectua această operaţiune, NSA a beneficiat de o colaborare în materie de supraveghere cu serviciul de informaţii militar danez FE.
DR a dezvăluit aceste informaţii după o anchetă desfăşurată în comun cu canalul suedez SVT, canalul norvegian NRK, canalele germane NDR, WDR şi cotidianul Suddeutsche Zeitung, precum şi cu publicaţia franceză Le Monde.
Ministrul danez al apărării, Trine Bramsen, a declarat pentru DR că „spionarea sistematică de către aliaţi este inacceptabilă”.