În ultimele 24 de ore au fost administrate 64.133 de doze de vaccin, dintre care 50.450 Pfizer, 2.001 Moderna, 4.377 AstraZeneca şi 7.305 Johnson&Johnson, potrivit unei informări a Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19.
CNCAV arată că, în acelaşi interval, 20.536 de persoane au fost vaccinate cu prima doză şi 43.597 de persoane cu cea de-a doua.
Din 27 decembrie 2020 au fost administrate 7.873.523 de doze unui număr de 4.320.017 de persoane, dintre care 766.511 au primit o doză şi 3.553.506 şi pe cea de-a doua.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 31 de reacţii adverse – 5 de tip local şi 26 de tip general.
De la debutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 16.081 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID – 1.726 de tip local şi 14.355 de tip general.
Conform CNCAV, 138 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.
Datele au fost puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor. AGERPRES