Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, liderul PNL, a declarat că între el şi premierul Florin Cîţu nu va exista „nicio fisură”, cauzată de lupta internă pentru şefia partidului, având în vedere obiectivele de îndeplinit – programul de guvernare, campania de vaccinare anti COVID şi pregătirea PNRR.
„Important este să-şi facă treaba. Deci, noi suntem concentraţi, chiar dacă există o competiţie, cum e firesc, pentru că din patru în patru ani avem alegeri în partid, chiar dacă e o competiţie, împreună cu premierul Cîţu luăm, practic, toate deciziile importante, împreună participăm la şedinţele coaliţiei, şi între noi nu va exista nicio fisură, pentru că avem un program de guvernare care trebuie pus în practică, avem campania de vaccinare care este vitală pentru revenirea la normalitate într-un termen cât mai scurt, evident, pregătirea PNRR care reprezintă un instrument esenţial pentru relansarea economiei”, a declarat Ludovic Orban, duminică, întrebat dacă deciziile de la nivel guvernamental ar putea fi afectate de competiţia internă de partid declanşată în PNL.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a fost prezent duminică la centrul de imunizare de la Sala Palatului, organizat în cadrul Maratonului vaccinării de la Bucureşti.
Duminică dimineaţă, premierul Florin Cîţu, vicepreşedinte al PNL, şi-a anunţat candidatura la preşedinţia partidului, precizând că PNL are nevoie de un „suflu nou”. AGERPRES