O nouă specializare, începând din toamnă, la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”

Aflată la 165 de ani de existență, cea mai veche și emblematică școală pedagogică din țară, Colegiul Pedagogic „V. Lupu” din Iași, ca liceu vocațional cu profil pedagogic, continuă să ducă mai departe spiritul normalist, asumându-și cu responsabilitate nobila misiune de formare a celor care sunt la temelia dezvoltării oricăruia dintre noi- învățătorii și educatorii.

Astfel, începând din luna septembrie 2021, Colegiul Pedagogic din Iași își va deschide porțile pentru viitorii elevi de clasa a IX-a cu o ofertă educațională generoasă la profilul pedagogic, având cel mai mare număr de locuri din ultimii ani, respectiv cinci clase cu 120 de elevi.

În acest context, absolvenții clasei a VIII-a pot opta anul acesta pentru un loc în cele patru clase (96 de locuri) cu specializarea ÎNVĂȚĂTOR-EDUCATOARE. De asemenea, oferta profilului pedagogic mai cuprinde și o nouă și solicitată specializare pe piața muncii, EDUCATOR-PUERICULTOR (o clasă cu 24 de locuri), prin care se vor pregăti viitorii educatori din creșe și grădinițe, cadre didactice care vor desfășura activități adresate antepreșcolarilor din grupa de vârstă 1-3 ani.

Toate informaţiile referitoare la înscriere pot fi găsite pe site-ul Colegiului Pedagogic, la adresa http://colegiulpedagogiciasi.ro/examene/.

În perioada 7-14 iunie va avea loc echivalarea probelor de aptitudini  prin completarea unei fişe de aptitudini de către şcoala de provenienţă.

Dovedind în mod constant rezultate excelente la examenele nationale, concursurile școlare de profil sau pe discipline, olimpiadele școlare, unitatea ieşeană de învățământ dispune de un corp profesoral de valoare pedagogică și metodică recunoscute, profesori cu experiență importantă, cu doctorate în specialitate, grade didactice, dar mai ales cu drag de copii și profesia didactică.

Absolvenții clasei a VIII a care vor opta pentru Colegiul Pedagogic din Iaşi vor dispune de facilități importante de cazare (cămin renovat cu aproximativ 300 de locuri și cantină școlară).

Colegiul Pedagogic „V. Lupu” are numeroase oportunități de formare a elevilor săi, fiind Școală Europeană, iar din acest an având  acreditare în domeniul formării profesionale, ceea ce presupune că orice elev poate avea acces la stagii de formare din străinătate în țări membre ale Uniunii Europene. (E.M.)