9 ani de Palas Iași: o investiție de 310 milioane de euro, o contribuție la bugetul local și de stat de 39,6 milioane euro, peste 9.000 de locuri de muncă și un oraș pus pe harta investițiilor globale

Pe 31 mai, Palas Iași a aniversat 9 ani de la inaugurare, materializați prin proiecte ambițioase și inovatoare, crearea de oportunități economice și sociale pentru oraș, precum și printr-o abordare integrată a ceea ce înseamnă dezvoltare urbană și economică. În cei 9 ani de existență, Palas Iași a repus capitala Moldovei pe harta orașelor europene în care merită să investești, să muncești și să trăiești, Iașul fiind în prezent al doilea cel mai bun oraș din Europa pentru investițiile în new-tech*, prin crearea a 75.600 mp de spații office premium.

 

Gândit încă de la început ca un proiect de regenerare urbană, cu multiple funcțiuni – office, retail, entertainment –, Palas Iași a marcat un pionierat în România în materie de dezvoltare real estate, iar impactul său poate fi privit din perspectivă economică, socială și urbană.

Amprenta economică a Palas Iași în 9 ani de existență

Cu o investiție de 310 milioane de euro, din care aproximativ 85 de milioane euro au fost alocate construcției celei mai mari parcări subterane din țară, cu cinci niveluri și 2.500 de locuri, unei grădini urbane de 5 hectare, modernizării rețelei de utilități și lucrărilor de consolidare a clădirilor istorice din zonă, ansamblul Palas Iași a generat în cei 9 ani un impact financiar direct care depășește 39,6 milioane de euro, reprezentând contribuția la bugetul local și la cel de stat, inclusiv cota de asociere, la zi, către Primăria Municipiului Iași.

Ansamblul mixed-use Palas a lansat brandul United Business Center (UBC), devenit ulterior rețea națională pe segmentul office, care s-a impus drept centru regional de business și a contribuit la infrastructura de birouri a orașului cu 7 clădiri certificate după standardele de sustenabilitate LEED, ce însumează 75.600 mp închiriabili. Este o contribuție semnificativă la atractivitatea investițională a regiunii, care s-a format dintr-o comunitate de peste 50 de companii globale, cu peste 8.000 de angajați. Cifre care s-au tradus într-un aport real, constant și major în creșterea calității vieții și în retenția talentelor locale.

Proiectul prin care s-a lansat conceptul de lifestyle center în România a adus pentru prima dată în inima Moldovei peste 270 de branduri, iar în componenta de retail lucrează peste 1.000 de persoane. În total, 9.000 de persoane au ca destinație zilnică de lucru ansamblul din centrul Iașului.

În 2020, IULIUS a lansat lucrările la Palas Campuscea mai mare clădire office ca suprafață din România – 54.000 mp office, 6.000 mp retail –, o extindere firească a Palas Iași. Investiția de peste 120 de milioane de euro, ce va fi livrată în 2022, este gândită ca un proiect complex de revitalizare a unei zone centrale insuficient dezvoltate, printr-un concept mixed-use în sine, care să o redea comunității. De altfel, Palas Campus este și prima investiție autohtonă care a primit un credit verde acordat de către International Finance Corporation, parte a Băncii Mondiale, pentru dezvoltare sustenabilă. Peste 5.000 de noi locuri de muncă vor fi create aici, impactul noului proiect fiind și la nivel de infrastructură și mobilitate urbană, prin investiții de 35 milioane de euro.

Palas Iași, inima orașului și a comunității

Cu peste 19 milioane de vizite anual, Palas Iași este cel mai vibrant loc al Iașului și punctul de întâlnire al comunității, acesta fiind unul dintre principalii generatori de evenimente sociale și culturale ale orașului. Odată cu inaugurarea proiectului, ieșenii au primit o grădină spectaculoasă de 5 hectare, de inspirație renascentistă, așa cum doar în marile metropole ale lumii putem întâlni, unde sunt expuse și vestigiile fostei Curți Domnești și unde, anual, se organizează nenumărate evenimente, caravane cinematografice, concerte ale Filarmonicii, campionate sportive, festivaluri de food și de muzică, proiecții 3D, spectacole etc.

Tot pentru a veni în întâmpinarea nevoii comunității pentru infrastructură culturală și de divertisment, în 2017 a fost inaugurat Amfiteatrul Palas, cu 460 de locuri, o investiție de 1,2 milioane de euro. De altfel, în pandemie, parcul Palas și Amfiteatrul au devenit locurile unde au putut fi organizate în siguranță evenimente culturale, educaționale și artistice.

Ca parte a angajamentului pentru comunitate, Palas Iași a lansat programe și proiecte de promovare a oportunităților pe care le oferă orașul pentru tineri: caravane în regiune pentru promovarea Universităților, Săptămâna Porților Deschise la UBC, Târg de meserii, programe de training, mentorat și internship pentru elevi și studenți și multe altele.

În 2019, ca urmare a recenziilor foarte bune din partea turiștilor, obținute constant, TripAdvisor a oferit Palas Iași distincția „Hall of Fame”, titlu care se acordă după obținerea timp de cinci ani consecutivi a „Certificatului de Excelență’’. 

 

*Sursa: clasamentul Tech Cities of the Future 2020/2021 – fDi Intelligence și TNW