Comisia Naţională a României pentru UNESCO (CNR UNESCO) organizează un concurs de benzi desenate dedicat lui Constantin Brâncuşi, în contextul sărbătoririi a 145 de la naşterea marelui sculptor al secolului al XX-lea.
Organizat deopotrivă şi pentru a marca 65 de ani de la aderarea României la UNESCO, precum şi 65 de ani de la înfiinţarea Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO (CNR UNESCO), concursul este destinat elevilor din clasele I – VIII din unităţile de învăţământ publice sau private din România şi este coordonat de autorul şi profesorul de benzi desenate Mihai I. Grăjdeanu.
Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, printre obiectivele acestui concurs se află: conştientizarea copiilor şi tinerilor cu privire la importanţa valorilor materiale şi imateriale din România; promovarea copiilor şi tinerilor talentaţi la desen şi literatură prin lucrări de benzi desenate; implicarea elevilor şi cadrelor didactice spre stimularea laturii creative şi transmiterea de mesaje cu privire la obiectivele UNESCO şi valorile culturale naţionale; promovarea şi mediatizarea rezultatelor la nivel naţional.
Competiţia face parte din programul aniversar al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO „România şi UNESCO, arc peste timp – 65 de ani de la aderare”. AGERPRES