Ieşenii, aşteptaţi la Noaptea Europeană a Muzeelor

Muzeele literare îi aşteaptă pe ieşeni cu porțile deschise în data de 12 iunie, zi aleasă de Rețeaua Națională a Muzeelor din România pentru a sărbători Noaptea Europeană a Muzeelor, eveniment major al lumii muzeale, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM).

Inițiată de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, Noaptea Muzeelor este un eveniment care se desfășoară anual la nivel internațional, în 2021 data oficială pentru acesta fiind 3 iulie. Fiecare stat a confirmat sau nu această dată, luând în considerare evoluția pandemiei de COVID-19 și a măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor acesteia. Astfel, Rețeaua Națională a Muzeelor din România, membru al celei mai mari rețele pan-europene a muzeelor Network of European Museum Organisations (NEMO), a stabilit ziua de 12 iunie.

În anul 2020, din cauza crizei sanitare globale care a împiedicat organizarea diverselor evenimente culturale, Muzeul Național al Literaturii Române Iași a participat exclusiv online la Noaptea Muzeelor, printr-o retrospectivă foto (2013-2019) de la muzeele literare ieșene și prin participarea la proiectul online „Dacă nu ar fi, nu s-ar povesti” al Rețelei Naționale a Muzeelor, care a prezentat publicului poveștile neștiute ale unor muzee.

“În acest an, ne alăturăm instituțiilor de cultură care au decis să primească publicul vizitator cum se cuvine, în cadrul acestui proiect muzeal european, invitându-i pe toți cei interesați să treacă pragul clădirilor istorice, parte din rețeaua MNLR Iași”, precizează într-un comunicat reprezentanţii Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi.

Publicul va avea acces gratuit la următoarele muzee literare ieșene: Muzeul „Ion Creangă” (Bojdeuca), Muzeul „Mihai Eminescu”, Colecția „Istoria teatrului românesc”, Muzeul „Mihail Sadoveanu”, Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul”, Muzeul „Vasile Alecsandri” (Mirceşti). Programul de vizitare va fi de la 17:00 la 24:00 (23:30 – eliberarea ultimului bilet de intrare).