Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA) vor pune în curând bazele acreditării ocupaţiei de analist comportamental, care oferă servicii în sprijinul familiilor care au copii cu probleme de sănătate mintală, a transmis, luni, ministrul de resort, Raluca Turcan, pe Facebook.
Ministrul Muncii a făcut declaraţiile la finalul participării sale la dezbaterea „Sănătatea mintală a copiilor din România”.
„Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi ANDPDCA vor pune în scurt timp bazele standardizării şi acreditării ocupaţiei de analist comportamental, care oferă servicii terapeutice ABA (Applied Behavioral Analysis, n.r.) la standarde profesioniste, atât de utile familiilor care au copii cu probleme de sănătate mintală”, a menţionat Raluca Turcan.
Ministrul Muncii a opinat că părinţii copiilor cu tulburări mintale nu-i pot ajuta pe aceştia să-şi atingă potenţialul maxim de dezvoltare în absenţa intervenţiei specialiştilor.
„Progresele în acest domeniu pot să apară doar dacă instituţiile statului care au responsabilităţi în această zonă şi societatea civilă lucrează împreună. Nici un părinte nu este pregătit pentru creşterea unui copil cu tulburări de sănătate mintală, iar atunci când apar astfel de situaţii, familia trebuie susţinută în mod adecvat pentru a-şi putea ajuta copilul să atingă maximum din potenţialul lui de dezvoltare, iar acest lucru nu poate fi făcut decât cu ajutorul specialiştilor. Ajutorul acordat acestor familii a venit de prea puţine ori de la stat, având în vedere cum au fost gestionate până acum problemele din asistenţă socială. Însă această situaţie nu poate să mai continue şi am toată determinarea pentru dezvoltarea serviciilor sociale integrate, dar şi pentru întărirea parteneriatului dintre stat şi societatea civilă, pentru ca orice persoană cu deficienţe multiple să fie ajutată în acord cu nevoile pe care le are”, a apreciat Raluca Turcan.
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
Ministrul Muncii a explicat că aproximativ 50 de milioane de euro din PNRR sunt destinaţi dezvoltării a aproximativ 150 de servicii comunitare pentru copiii cu dizabilităţi.
„În acest sens, avem în vedere dezvoltarea infrastructurii sociale prin alocarea a 50 de milioane de euro, prin PNRR, pentru dezvoltarea a aproximativ 150 de servicii comunitare pentru copii, respectiv centre de zi de recuperare pentru copii cu dizabilităţi, centre de zi pentru consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copii. Al doilea aspect care ne preocupă ţine de serviciile acordate persoanelor vulnerabile şi provocarea noastră este ca serviciile oferite de stat să fie de calitate, iar acolo unde instituţiile publice nu au capacitatea să asigure serviciile necesare, pot fi identificaţi parteneri în societatea civilă”, a menţionat Raluca Turcan.
Ministrul Muncii a indicat că la nivel naţional există un deficit de aproximativ 9.400 de asistenţi sociali.
„În acelaşi timp, o analiză pe care am făcut-o la nivelul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului ne arată că avem doar 3.600 de asistenţi sociali, în condiţiile în care necesarul ar fi de 12.000. Prin parteneriate cu universităţile, vom creşte numărul de locuri pentru specializarea de asistenţă socială din învăţământul superior la distanţă, pentru că nu putem creşte calitatea serviciilor asigurate în lipsa personalului pregătit şi corect remunerat”, a încheiat Raluca Turcan. AGERPRES/