Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi dimineaţa o informare meteo de instabilitate atmosferică valabilă până vineri seara pentru sudul, centrul şi estul ţării, îndeosebi pentru zonele de deal şi de munte, şi un Cod galben de averse pentru Carpaţii Meridionali şi Orientali, Oltenia, vestul şi nordul Munteniei şi estul Transilvaniei, până la ora 21:00.
Potrivit ANM, în intervalul 8 iunie, ora 11:00 – 11 iunie, ora 23:00, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi, izolat, grindină. Aceste fenomene se vor semnala îndeosebi în zonele de deal şi de munte, precum şi în sudul, centrul şi estul teritoriului.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 20 de l/mp şi, pe arii restrânse, 25 – 50 l/mp.
„Instabilitatea atmosferică va fi accentuată până la sfârşitul săptămânii”, avertizează meteorologii.
Totodată, pe parcursul zilei de marţi, între orele 11:00 – 21:00, în Carpaţii Meridionali şi Orientali, Oltenia, vestul şi nordul Munteniei şi estul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină.
În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi, izolat, 40 l/mp.
„Manifestări de instabilitate atmosferică accentuată vor fi şi în restul Munteniei, precum şi în Dobrogea şi Moldova, dar pentru intervale mai scurte de timp”, precizează ANM.
Judeţele sub Cod galben sunt: Suceava, Neamţ, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Giurgiu, Dâmboviţa, Argeş, Teleorman, Olt, Vâlcea, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin. AGERPRES