Guvernul a aprobat proiectul de lege care elimină cumulul pensiei cu salariul la stat

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, proiectul de lege care elimină cumulul pensiei cu salariul la stat şi prevede creşterea opţională a vârstei de pensionare la 70 de ani, a anunţat premierul Florin Cîţu.

 

„Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare. Este un proiect de lege care merge în Parlament în procedură de urgenţă şi este proiectul de lege care elimină cumulul de pensie cu salariul la stat şi, în acelaşi timp, prevede creşterea opţională a vârstei de pensionare la 70 de ani”, a precizat Cîţu, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

El a subliniat că avizul Consiliului Legislativ este opţional, întrebat despre opinia formulată de această instituţie potrivit căreia proiectul de lege „restrânge dreptul la pensie şi, de asemenea, afectează mai multe principii din Constituţie”.

„Consiliul Legislativ este un aviz opţional, l-am luat în considerare. Noi credem că nu este adevărat, vom merge în Parlamentul României, care este forul legislativ în România, şi acolo sunt sigur că proiectul de lege va putea să fie îmbunătăţit, deşi eu cred că această formă este cea corectă pentru România în acest moment”, a declarat Florin Cîţu.

Premierul a spus că ia în considerare şi crearea unui mecanism de control al situaţiilor în care se va apela la excepţia care permite cumularea pensiei cu drepturi de autor. „Vom veni cu un mecanism de control ca să ne asigurăm că această excepţie nu este abuzată, în perioada următoare”, a explicat Cîţu.

Întrebat despre faptul că proiectul prevede ca anumite categorii de bugetari să scape de prevederile legii, cum ar fi persoanele alese în funcţii de autoritate sau demnitate publică sau cele pentru care durata mandatului este prevăzută de Constituţie, respectiv senatori, deputaţi, primari, membrii CCR, ai Curţii de Conturi şi alţii, premierul a spus: „Reforma este… Aţi trecut foarte uşor peste un cuvânt foarte important – durata mandatului definit de Constituţie, deci este despre aceste mandate, doar aceste mandate”.

„A fost o discuţie, nu putem să intervenim peste mandate definite de Constituţie, asta este o problemă pe care o avem şi, de aceea, sunt exceptate doar acele mandate definite de Constituţie. (…) Nu sunt toate şi nu sunt toţi bugetarii, este vorba de acele persoane care sunt alese şi în mandatul definit de Constituţie, acestea sunt exceptate. (…) Nu puteam să intervenim pe un mandat, pe un mandat în derulare, asta ne spun juriştii că nu se poate. Dacă Parlamentul României poate să treacă printr-un amendament peste această prevedere a Constituţiei vom vedea. Varianta pe care noi am acceptat-o în Guvern este cea care a venit cu aviz de la Ministerul Justiţiei, toate avizele le-a avut şi toate au fost de acord că asta este forma legală şi constituţională. Dacă în Parlamentul României se găseşte o altă formă prin care să nu fie exceptate persoanele sau activităţile care sunt menţionate în Constituţie, bineînţeles că o să fiu de acord, dar în momentul aceasta este varianta pe care o avem”, a indicat prim-ministrul. AGERPRES