Scriitorul Michel Host, laureat al Premiului Goncourt,a murit duminică la Paris

Scriitorul Michel Host, laureat al Premiului Goncourt, cea mai importantă distincţie literară franceză, a murit duminică la Paris după ce s-a infectat cu COVID-19, au anunţat marţi surse din anturajul său, relatează AFP.

Michel Host a câştigat Premiul Goncourt în 1986 cu romanul „Valet de nuit”, despre un antierou care rătăceşte prin Paris şi îşi caută tatăl dispărut.

Cartea, care a divizat criticii, a generat vânzări modeste pentru un Goncourt: 70.000 de exemplare, a afirmat Le Figaro 20 de ani mai târziu.

Născut Yves Chavatte în 1942 la Furnes (Belgia) din părinţi francezi, acest scriitor a păstrat toată viaţa o mare discreţie.

Specialist în literatura „Secolului de Aur” (secolele al XVI-lea şi al XVII-lea), Michel Host era, la momentul acordării premiului, profesor la Centrul Naţional pentru Învăţare la Distanţă (Cned).

El s-a făcut remarcat în 1983 cu un prim roman de 700 de pagini, „L’Ombre, le Fleuve, l’Eté”, în care o tânără americană aflată la un pas de moarte evocă vocile, feţele şi evenimentele care i-au marcat scurta existenţă.

Ulterior, el a avut o carieră de romancier, nuvelist şi poet, fiind publicat de edituri precum Fayard şi Calmann-Lévy.

Cel mai recent, Michel Host a fost cronicar al revistei online „La Cause littéraire”. „El ne-a luminat cu umorul său, cu perspicacitatea sa, cu imensa sa cultură literară”, a scris directorul acestei reviste, Léon-Marc Lévy, salutând „un scriitor remarcabil şi un excelent traducător de spaniolă”.AGERPRES