TOTUL NU POATE FI DECÂT REVERSIBIL

Curtea Constituțională s-a pronunțat ieri cu privire la dosarul nr.2357D/2020 – Excepția de neconst. a disp. Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Este un capitol închis în cea ce privește speranța protestatarilor de a avea câștig de cauză de la instanța care, în ultimii ani buni de democrație, s-a dovedit a fi puterea care decide, în cele din urmă.
Astfel, se prăbuşeşte o nouă speranță a celor pentru care libertățile cetățenești nu se negociază, nu pot fi subiect de tranzacție, lăsând libertății o marjă redusă de manevră.
Co-președintele AUR George Simion a declarat că este neconstituțională instituirea stării de alertă în baza Legii 55/2020. El și-a exprimat convingerea că și judecătorii CCR vor constată același lucru, deoarece situația sanitară nu ar mai impune această măsură.
„Credem că starea de alertă bazată pe Legea 55 este neconstituțională. Măsurile de relaxare așa-spuse, din ultima perioada, vin și în urmă acestui proces la CCR. S-au comis multe abuzuri, încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale românilor. Această stare de alertă nu a ajuns niciodată să fie votată în Parlamentul României și fără control parlamentar nu a existat procedura de confirmare a stării de urgență.”
Dar iată că, reacția fermă a CCR vine să infirme speranțele prin care ”luptătorii” au ajuns să dețină elementele cheie ale noii ordini, pe baza căreia se construiesc încă scenariile eliberării din pandemie.
Liderul deputaților AUR a mai afirmat că starea de alertă este în vigoare „doar pentru a satisface anumite grupuri de interese din domeniul achizițiilor medicale”.  Evident că, o astfel de afirmație, ar fi putut să acționeze asemenea unei presiuni suplimentare asupra judecătorilor CCR, astfel încât orice răspuns neconform cu solicitările protestatarilor i-ar fi culpabilizat și pe aceștia.
Marea confuzie care s-a format în ultimii 30 de ani, privind dreptul cetățenilor de a protesta, pașnic, în numele libertății de exprimare, a indus în popor una dintre cele mai mari nemulțumiri privind utilitatea protestului, de regulă pierdut în faţa instituţiilor statului care nu fac altceva decât să-și apere partea, lăsând mulțimea protestatară să-și consume energiile atent supravegheată.
Participanţii la protest au afişat bannere cu mesaje precum „CCR – Judecă drept o lege strâmbă”, „Salvaţi Constituţia”, „Jos legea terorii”, „CCR – Nu te spăla pe mâini cu sângele nostru”.
Există și această modalitate de consum a frustrărilor, chiar și în acest mediu agresiv, incitant, greu de stăpânit, cu mai multe reacții externe, gen pălmuirea în public a președintelui Franței, Emanuel Macron.
Avem nevoie de o liniște înțeleasă, de o judecare lucidă a tuturor celor care se prezintă a fi Mărturisitorii cu drept de a fi ascultați, cu pretenția de cele mai multe ori exagerată de a deține adevărul absolut, chiar dacă acesta lucrează împotriva celor care dețin momentan puterea.
Ca o privire nivelatoare, nu putem vorbi despre cel care deține puterea apriori, atâta timp cât acesta nu contează, el fiind, de cele mai multe ori, mobil, aflat tot timpul într-o continuă mișcare, sau poate împrejurimile sale se mișcă, în timp ce el este partea fixă a sistemului.
Trăim încă în dezordine, în mijlocul vârtejului, vrem să ieșim la suprafață, fără ca apropierea noastră de tâmpla pământului să mai poată fi influenţată.
Există, înainte de toate, o cădere liberă sub formă de prăbușire în urma căreia ne redescoperim a fi mult mai detașați decât ne este drumul pe care pașii noștri caută, bâjbâind chiar, calea cea dreaptă. Nu o găsim, dar bănuim că o ținem în căușul tălpii, de parcă am avea mâna sub formă de talpă, asemenea maimuțelor. Doar așa avem speranța că totul nu poate fi decât reversibil.
ADI CRISTI