Descinderi ale procurorilor DNA la Primăria Municipiului Iaşi

O echipă de procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul central din București a descins în această dimineaţă la sediul Primăriei Municipiului Iaşi, pentru efectuarea de percheziţii într-un dosar care, potrivit unor surse din interiorul anchetei, ar viza efectuarea unui schimb de terenuri.

Potrivit primarului Mihai Chirica, se pare că este vorba despre un teren de lângă Cimitirul “Eternitatea”.

“Din perspectiva mea, vorbesc ca primar de data aceasta, nu există niciun pericol în instituţie, nu pot să vorbesc despre ce se întămplă în afara instituţiei, nu este rolul meu şi nu am date şi sperăm ca lucrurile să-şi urmeze calea cea mai firească”, a declarat edilul.

Comunicatul DNA:

Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, în cursul anului 2019.

În cursul zilei de 10 iunie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 11 locații situate pe raza județului Iași, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE