Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, vineri, la Bacău, că alianţa cu USR PLUS este una care necesită dialog permanent şi o armonizare constantă a poziţiilor.
El a menţionat că în cadrul coaliţiei au existat momente de criză, spunând că astfel de momente vor mai fi înregistrate, deoarece guvernările de coaliţie sunt în general „complicate”.
„USR e un partid mai nou, un partid care nu are o definire doctrinară clară, ale cărui poziţii de multe ori se stabilesc în funcţie de conjunctură, de context, este un partid care nu are experienţa guvernării şi se vede lucrul ăsta, dar este partenerul nostru şi încercăm prin cooperare, dialog, o armonizare constantă a poziţiilor, să asigurăm o bună guvernare României. Sigur că au fost momente de criză, probabil vor mai fi momente de criză. Guvernarea de coaliţie în general este o guvernare complicată, o guvernare în care e destul de dificil să păstrezi coeziunea”, a precizat Ludovic Orban.
Preşedintele PNL a spus că personal a fost complet dedicat atât negocierilor pentru formarea acestei coaliţii, cât şi dialogului permanent care trebuie menţinut pentru asigurarea funcţionalităţii coaliţiei şi a guvernării. AGERPRES