Poli Iaşi are o nouă conducere executivă. Cine este favorit să fie numit antrenor principal al echipei

După mai multe săptămâni de incertitudini, clubul de fotbal Asociaţia Clubul Sportiv Municipal (ACSM) Politehnica Iaşi şi-a desemnat, în sfârşit, marţi, 15 iunie, noile organe de conducere, după ce foştii membri ai Adunării Generale a Acţionarilor (AGA), respectiv Adrian Ambrosie, Leonid Antohi, Ion Apostol, Ioan Melinte și Mircea Ursu, contestaţi vehement de către suporteri, şi-au prezentat oficial demisiile din funcţie.

În locul lor au fost aleşi Cristian Amironesei, Florin Briaur, Vlad Ciobanu, Dan Cojocaru și Cezar Honceriu.

Cristian Amironesei este antrenorul echipei feminine de fotbal Navobi Iaşi, echipă clasată în sezonul recent încheiat pe ultimul loc în liga secundă, Florin Biaur este jurnalist şi consilier local din partea PMP, Vlad Ciobanu este arbitru internaţional de futsal, Dan Cojocaru este om de afaceri, iar Cezar Honceriu este preparator fizic şi cadru didactic la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

După desemnarea celor cinci noi membri ai Adunării Generale a Acţionarilor (AGA), aceştia au stabilit, prin vot, componenţa noului Comitet Director (CD) al clubului, practic structura de conducere a Politehnicii Iaşi.

Comitetul Director (CD) este compus din Cezar Honceriu – preşedinte, Cristian Amironesei, Vlad Ciobanu, Ilie Gheorghică (directorul Liceului cu Program Sportiv Iaşi) şi Vasile Simionaş, fosta glorie a fotbalului ieşean.

Odată definitivate componenţa AGA şi a CD, următorul pas către completarea structurii de conducere a clubului o reprezintă numirea unui manager general, favoriţi pentru ocuparea acestui post fiind, în ordine, Cornel Şfaiţer (în prezent managerul echipei de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe), Marius Stan (fost preşedinte executiv la Oţelul Galaţi şi Politehnica Iaşi) şi Dani Coman (fost până în această vară preşedinte executiv al formaţiei Astra Giurgiu).

În ceea ce priveşte noul antrenor principal al ieşenilor, primul pe lista noilor conducători din Dealul Copoului este Eugen Neagoe, tehnician care s-a aflat până la începutul lunii mai la cârma formaţiei Astra Giurgiu şi care a mai antrenat-o pe Poli Iaşi în sezonul 2015/2016.

Politehnica Iaşi a retrogradat în cel de-al doilea eşalon fotbalistic al ţării, după ce s-a clasat pe ultimul loc în Liga 1 în sezonul 2020/2021.

Potrivit Hotărârii Federaţiei Române de Fotbal (FRF), noul sezon al Ligii 2 va debuta pe 31 iulie 2021.

Liga 2 va cuprinde 20 de echipe, care vor juca, cel mai probabil, în sistem clasic (tur-retur). După disputarea celor 38 de etape, primele două clasate vor promova direct în Liga 1, în timp ce echipele situate pe locurile 3 şi 4 vor susţine meciuri de baraj (tur-retur) cu ocupantele locurilor 13 şi 14 din Liga 1. (E.M.)