Acord între SUA şi Rusia în vederea începerii negocierilor privind limitarea proliferării armelor nucleare

Rusia şi Statele Unite au ajuns la un acord în vederea unor negocieri ruso-americane cu privire la o limitare a proliferării armamentului nuclear, anunţă Vladimir Putin miercuri, la Geneva, într-o conferinţă de presă, după summitul cu Joe Biden, relatează The Associated Press.

Putin anunţă că a convenit cu Biden ca Departamentul de Stat american şi Ministerul rus de Externe să coopereze în vederea acestor negocieri.

Rusia îndeamnă la negocieri cu privire la stabilitatea strategică în vederea unei înlocuiri a Tratatului New START, care limitează armamentul nuclear, după expirarea acestuia, în 2026.

Washingtonul a întrerupt negocieri în acest sens cu Moscova în 2014, după ce Rusia a anexat Crimmea şi a intervenit în susţinerea separatiştilor proruşi în războiul din estul Ucrainei.

Aceste negocieri au fost reluate în 2017, însă nu au avansat şi nu au condus la o prelungire a Tratatului New START în timpul lui Donald Trump.

După ce Bien s-a intalat la putere, cele dou părţi au convenit să prelungească acest acord, în ultimul moment, în februarie, înainte să expire, pe o perioadă de cinci.

Moscova se declară pregătită să includă în aceste negocieri viitoarele sale arme ”apocaliptice” – ca de exemplu  drona submarină cu propulsie atomică şi înarmată cu arma nuxcleară Poseidon şi racheta de croazieră cu propulsie nucleară Burevestnik -, cu condiţia ca Statele Unite să facă la fel cu apărarea sa antirachetă şi posibile arme spaţiale. (sursa:www.news.ro)