Comisie de anchetă în urma accidentului din Dacia, în care a fost implicat un autobuz al CTP

Primarul Mihai Chirica a cerut un control urgent, urmat de măsuri imediate și severe, în urma accidentului produs în această după amiază, în cartierul Dacia, în care a fost implicat un autobuz al Companiei de Transport Public (CTP) Iași şi în urma căruia o adolescent în vârstă de 15 ani a fost rănită.

Edilul-șef a cerut conducerii CTP să facă verificări și să îi prezinte de urgență un raport în legătură cu împrejurările în care s-a produs accidentul soldat cu rănirea tinerei.

Primarul a dispus și constituirea unei comisii de anchetă la nivelul municipalității care să controleze modalitatea în care șoferii și vatmanii sunt verificați la intrarea pe traseu și în timpul activității. Controalele vor fi făcute în colaborare cu Poliția Rutieră, iar rezultatele vor fi comunicate public în cel mai scurt timp cu putință.

Edilul-șef a dispus conducerii CTP identificarea tuturor celor care se fac vinovați de producerea acestui accident, de la șoferi până la șefii și responsabilii de traseu și de siguranța circulației.

Reamintim că joi, în jurul orei 15.35, autobuzul cu număr de parc 1949, de pe traseul 5, a acroșat o adolescentă în vârstă de 15 ani, pe trecerea de pietoni de la Bicaz, sensul de mers spre Dacia.

La faţa locului au sosit imediat un echipaj de Poliţie şi o Ambulanţă, medicii acordându-I tinerei primul ajutor. De asemeena, şoferului autobuzului implicat în incident i-au fost recoltate probe biologice pentru a se vedea dacă era băut.