Joe Biden subliniază că a pus accent pe drepturile omului la întâlnirea cu Vladimir Putin

Preşedintele american Joe Biden insistă miercuri, la Geneva, în urma unui summit cu omologul său rus Vladimir Putin, că a pus accentul asupra drepturilor omului în cadrul reuniunii, inclusiv asupra situaţiei a doi deţinuţi americani în Rusia, ”închişi pe nedrept” în opinia sa, relatează The Associated Press.

Şeful statului american subliniază va continua să-şi exprime îngrijorarea faţă de cazuri ca cel al liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi.

El dă asigurări că va continua să-şi exprime îngrijoarea cu privire la probleme privind ”drepturi fundamentale ale omului, pentru că asta suntem”.

”PRAGMATIC”

Pe de altă parte, liderul de la Kremlin l-a salutat pe omologul său de la Casa Albă drept un lider ”constructiv” şi experimentat, în urma unui summit de aproape patru ore.

În opinia sa, el şi Biden ”vorbesc aceeaşi limbă”, în pofida unor dezacorduri profunde în multe dosare.

Biden este ”foarte constructiv, echilibrat şi extrem de experiemtat”, apreiază liderul de la Kremlin.

Putin apreciază faptul că Biden a evocat ”câteva amintiri despre familia sa, despre ceea ce îi spunea mama sa”.

”Acestea sunt lucruri importante, şi deşi nu au o legătură directă cu problema, ele arată nivelul, calitatea valorilor sale morale”, a declarat liderul de la Kremlin despre locatarul Casei Albe. ”Toate aceste lucruri sunt foarte atrăgătoare”.

Întrebat ce părere are despre faptul că Biden l-a catalogat drept un ”criminal” într-un interviu, la începutul anului, Putin a răspuns că preşedintele Statelor Unite s-a explicat deja într-o convorbire la telefon.

”Nu trebuie să ne privim în ochi şi să ne facem promisiuni de dragoste eternă şi de prietenie”, a continuat Putin, adăugând că ”noi ne apărăm interesele ţărilor şi popoarelor noastre, iar relaţiile noastre au întotdeauna un caracter în principal pragmatic”. (sursa:www.news.ro)