Legea de construire a Institutului de Boli Cardiovasculare, inițiată de echipa parlamentarilor social-democrați ieșeni

La propunerea senatorului Maricel Popa, la care au aderat și deputații ieșeni Vasile Toma, Vasile Cîtea, Marius Ostaficiuc și Silviu Macovei, a fost demarat proiectul legislativ de susținere și finanțare a noului Institut de Boli Cardiovasculare (IBCV) „Prof. Dr. George I.M. Georgescu”,  unitate medicală care va deservi toți pacienții cu afecțiuni cardiace din zona Moldovei.

Demersul parlamentarilor ieșeni a fost anunțat de senatorul Maricel Popa la evenimentul ”Împreună pentru inima Moldovei”, organizat de reputatul medic ieșean Grigore Tinică, managerul al Institutului de Boli Cardiovasculare de la Iași.

În prezent, România ocupă locul 2 în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul deceselor cauzate de bolile cardiovasculare. La Iași, IBCV deservește de trei ori mai mulți pacienți decât restul spitatelor din țară, dar funcționează pe câteva etaje ale clădirii Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon” și nu mai face față solicitărilor din partea pacienților.

În aceste condiții, proiectul legislativ care propune aprobarea investiției necesare pentru Înființarea Institutului Regional de Boli Cardiovasculare este de o importanță semnificativă și nu face nimic altceva decât să sublinieze necesitatea concretizării proiectului cu maximă celeritate, în beneficiul tuturor locuitorilor din Regiunea de Nord-Est a României.

”Nu cred că este vreo persoană cu sau fără funcție politică, administrativă care să nu susțină dezvoltarea sistemului medical ieșean. Important este ca fiecare dintre noi să ne aducem aportul la acest proiect pentru a-l vedea cât mai repede realizat!

În perioada în care am fost la conducerea Consiliului Județean am fost un partener constant al tuturor celor care reprezintă sistemul medical ieșean. Am susținut toate proiectele de modernizare și dezvoltare din zona spitalelor aflate în subordine.

În calitate de senator am demarat, împreună cu toți colegii mei parlamentari social-democrați de la Iași, un proiect de lege prin care să fie alocate fondurile necesare pentru construirea Institutului de Boli Cardiovasculare de la Miroslava. Sper ca acest proiect să beneficieze și de susținerea celorlalți deputați și senatori de Iași, indiferent de partid.

Îmi doresc ca IBCV să obțină finanțare prin PNRR, dar modul în care a fost prezentat Comisiei Europene acest important document lasă loc de multe interpretări, fără a oferi nicio garanție pentru vreun proiect ieșean. Nu este încă totul pierdut din acest punct de vedere, fiind încă discuții pe acest plan” a punctat președintele PSD Iași, senatorul Maricel Popa.

La evenimentul de astăzi au fost prezenți și lideri social-democrați din mai multe zone ale Moldovei: Marius Constantin Budăi, vicepreședinte al Camerei Deputaților,  Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, precum și alți parlamentari PSD.