Vasile Simionaş, fosta mare glorie a fotbalului ieşean, este noul preşedinte al Consiliului Director (CD) al clubului de fotbal Politehnica Iaşi.
Vicepreşedinte al CD este prof. Ilie Gheorghică, directorul Liceului cu Program Sportiv (LPS) Iaşi, au decis, astăzi, membrii Adunării Generale a Asociaţiilor (AGA) a Asociaţiei Clubul Sportiv Municipal (ACSM) Politehnica Iaşi.
Ceilalţi membri ai Comitetului Director sunt Cezar Honceriu, Vlad Ciobanu și Cristian Amironesei.
Niciunul dintre cei enumerați mai sus nu va fi remunerat pentru activitatea desfăşurată în cadrul Consiliului Director și/sau al Asociației Generale a Asociaților ACSM Politehnica Iași.
La ședința de astăzi a Comitetului Director, care urmează să se întrunească săptămânal în perioada următoare, s-a discutat, printre altele, despre strategia pe termen scurt și mediu, soluțiile pentru banca tehnică și conducerea executivă a clubului de fotbal Politehnica Iaşi.
De asemenea, în cadrul aceleiaşi şedinţe s-a mai hotărât ca în cel mai scurt timp să fie efectuat un audit financiar și de personal la club.
Imediat după alegerea sa în fruntea Consiliului Director, Vasile Simionaș a declarat că „în peisajul fotbalului românesc, Poli are un farmec deosebit și un loc aparte, dar nu neapărat pentru divizia a doua, deși a jucat destul timp și la „matineu”.
“Vreau ca împreună, noi cei din structurile de conducere și toți ceilalți care sunt mânați de gânduri bune, să readucem echipa între cele mai bune din țară, iar suporterii să aștepte cu nerăbdare, dar și cu încredere, partidele viitoare din Copou”, a afirmat Vasile Simionaş.
Asociația Clubul Sportiv Municipal (ACSM) Politehnica Iași are, începând de astăzi, și un nou manager general, în persoana lui Florin Briaur, journalist şi consilier local din partea PMP.
„Este o perioadă foarte încărcată în care trebuie să facem lucrurile repede și bine, mai ales. Chiar dacă, ierarhic, executivul este sub Adunarea Generală a Asociaților și Consiliul Director, activitatea celor din teren și de la birouri va fi extrem de importantă pentru revenirea echipei în Liga I, principalul meu obiectiv. Suntem în discuții avansate pentru completarea organigramei clubului și cu alți oameni care și-au demonstrat calitățile și priceperea în acest domeniu. Foarte importantă e latura sportivă a activității, acolo unde imi doresc să colaborez cu profesioniști adevărați pe care îi aștept în zilele următoare în Copou. Suporterilor le transmit să aibă încredere în acest proiect nou, prin care vom face tot ce ne stă în putere pentru a readuce Politehnica in Liga I. De asemenea, îi asigur că în primele zile de mandat îi voi invita la o discuție sinceră despre prezentul și viitorul Politehnicii”, a declarat Florin Briaur. (E.M.)