Klaus Iohannis a promulgat legea referitoare la cumpărarea vechimii în muncă

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi legea privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 163/2020 pentru completarea art. 159 din legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi pentru adoptarea unor măsuri în domeniul asigurării unor persoane în sistemul public de pensii.

Actul normativ are ca obiect de reglementare aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.163/2020 care stabileşte cadrul legal pentru completarea, de către persoanele care nu au calitatea de pensionar, a stagiului de cotizare în sistemul public de pensii necesar pentru acordarea unei pensii pentru limită de vârstă, a unei pensii anticipate ori a unei pensii anticipate parţial, prin încheierea unui contract de asigurare socială pentru perioade de timp de maximum 6 ani anteriori împlinirii vârstei standard de pensionare.

De asemenea este propusă reglementarea, pentru situaţii excepţionale, a utilizării informaţiilor existente în arhiva electronică, creată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.1768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, cu modificările şi completările ulterioare.

„Până la data de 1 septembrie 2023, persoanele prevăzute la art. 1 pot încheia un contract de asigurare socială în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă”, prevede legea promulgată de şeful statului.

Conform actului normativ plata contribuţiei de asigurări sociale datorate este efectuată într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, până la data de 31 august 2023.

„În situaţia în care la data de 31 august 2023 contribuţia de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plăţii efectuate”, potrivit sursei citate.

Pe 21 octombrie 2020, Senatul a adoptat proiectul de lege, în calitate de prim for sesizat, iar pe 26 mai Camera Deputaţilor l-a adoptat decizional. (sursa:www.news.ro)