Primele concluzii ale comisiei de anchetă în cazul accidentului din Dacia

În urma accidentului produs joi după amiază în cartierul Dacia, în care o adolescentă în vârstă de 15 ani a fost acroşată pe trecerea de pietoni de la “Bicaz” de un autobuz care circula pe traseul 5, conducerea Companiei de Transport Public (CTP) a demarat o anchgetă internă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul şi cine se face vinovat de rănirea tinerei.

Astfel, potrivit unui comunicat de presă semnat de Cristian Stoica, directorul general al CTP Iaşi, comisia internă care verifică accidentul din zona Dacia s-a reunit de urgență și a vizualizat imaginile surprinse de camerele de supraveghere din mijlocul de transport. Din acestea se obervă că șoferul a preluat autobuzul cu număr de parc 1949 de la garaj la ora 13 și a plecat pe traseul 5.

“A efectuat o cursă, iar la rondul de la Țuțora – care este capăt de traseu apare în imagini urcând în mijlocul de transport cu o sticlă de bere. Acest lucru se întâmpla în jurul orei 15.00 (ora suprinsă în imagine nefiind corelată cu timpul real). Accidentul s-a produs la ora 15.35, pe trecerea de pietoni de la Bicaz, sensul de mers spre Dacia, unde a fost acroșat un pieton. Imaginile au fost puse la dispoziția organelor de anchetă”, se arată în comunicat.

Totodată, reprezentanți ai Companiei de Transport Public Iași s-au deplasat la spital pentru a se interesa de starea victimei și a oferi orice ajutor este necesar.

“Ne declarăm consternați și surprinși de gestul iresponsabil al șoferului care contravine tuturor normelor de muncă ce se aplică la nivelul întregului colectiv al CTP Iași. Manifestăm toleranță zero cu privire la consumul de alcool în timpul orelor de serviciu, find prevăzute sancțiuni drastice pentru astfel de abateri. Punem pe primul loc atât siguranța călătorilor cât și a celorlalți participanți la trafic și ne disociem de orice act care contravine acestor principii. Vom inăspri controalele și reevalua procedurile interne, astfel încât astfel de incidente să nu se repete”, se precizează în încheierea comunicatului de presă semnat de Cristian Stoica, directorul general al Companiei de Transport Public Iaşi.