Săptămâna 21-27 iunie 2021 aduce la Cinema Ateneu un program de filme inedite, cu povești impresionante și pe placul cinefililor mici și mari. Recomandarea săptămânii vine tocmai din New Jersey, acolo unde trupa Bon Jovi a filmat un spectacol special, care va fi transmis la finalul săptămânii.
Comedia franco-belgiană a lui Quentin Dupieux, care deschide seria de proiecții, este una dintre cele mai nebune comedii din toate timpurile. Doi prieteni cam aiuriți descoperă o muscă gigantică în portbagajul unei mașini și decid s-o îmblânzească și să câștige bani de pe urma ei. Mandibule a avut premiera internațională în cadrul festivalului de film de la Veneția în 2020 și a fost proaspăt lansat în cinematografele din România.
Ieşirea trenurilor din gară este un film de montaj compus în întregime din fotografii de arhivă şi documente referitoare la Pogromul de la Iaşi din iunie 1941. Prima parte a filmului e alcătuită din fotografii ale victimelor, însoţite pe coloana sonoră de declaraţii şi mărturii despre soarta lor. Partea a doua, mai scurtă, reprezintă un montaj din fotografii realizate în timpul Pogromului, unele dintre ele inedite.
Madre o are în centru pe Elena, o femeie din Spania care și-a pierdut fiul în vârstă de șase ani. Ultima oară când a vorbit cu el la telefon, copilul era pe o plajă din Franța, speriat că nu-și găsește tatăl. La un deceniu după incident, Elena e pe aceeaşi plajă şi îşi umple zilele administrând un restaurant. E gata să se împace cu trecutul, când, într-o zi, îl întâlneşte pe Jean, un adolescent care îi aduce aminte de fiul ei. Între cei doi se naște o relaţie cu urmări neaşteptate.
Patrick este o tragicomedie cu o intrigă legată de dispariția misterioasă a unui ciocan. Filmul are acțiunea într-o tabară de nudiști și a fost premiat pentru regie la festivalul de la Karlovy Vary. După moartea tatălui său, se declanșează o criză existențială în viața protagonistului, iar ideea de familie începe să se destrame când își găsește consolarea în brațele unui hustler de 19 ani.
Trupa Bon Jovi concertează pe marele ecran, cu un spectacol nou și exclusiv. Bon Jovi from Encore Nights este un eveniment filmat în New Jersey, în anul 2020, într-un drive-in cinema și difuzat pentru fanii din întreaga lume. De-a lungul timpului, trupa și-a câștigat locul printre numele rockului internațional și a fost introdusă în Rock & Roll Hall of Fame, precum și în Songwriters Hall of Fame.
În Raya și ultimul dragon pășim în regatul Kumandra, un Pământ reimaginat locuit de o civilizație antică, unde o războinică singuratică pe nume Raya își propune să găsească ultimul dragon în viață și să salveze regatul de ticălosul Druun.
Biletele pot fi achiziționate de pe www.cinemaiasi.ro sau de la casieria Ateneului Național din Iași. Sala mare a Ateneului este deschisă la o capacitate de 70%, cu respectarea măsurilor și regulilor impuse de autorități.
Filmele vor putea fi vizionate conform programului, astfel:
21 iunie 2021
18.00 | Mandibule – Mandibules – (regia Quentin Dupieux) – AP 12
20.00 | Ieșirea trenurilor din gară – (regia Radu Jude, Adrian Cioflâncă) – AG
23 iunie 2021
18.00 | Mandibule – Mandibules – (regia Quentin Dupieux) – AP 12
20.00 | Madre – Mama – (regia Rodrigo Sorogoyen) – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani
25 iunie 2021
18.00 | PATRICK – PATRICK – (regia Tim Mielants) – PREMIERĂ – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani
20.00 | Concert BON JOVI from Encore Nights – PREMIERĂ – AG
26 iunie 2021
14.00 | Raya și ultimul dragon – Raya and the Last Dragon – (regia Don Hall, Carlos López Estrada, Paul Briggs) – 3D – AG
27 iunie 2021
14.00 | Raya și ultimul dragon – Raya and the Last Dragon – (regia Don Hall, Carlos López Estrada, Paul Briggs) – 3D – AG
Preț bilet 3D: 15 lei
Preț bilet normal: 12 lei