Situație alarmantă. Sute de medici s-au infectat cu Covid-19, deși toți sunt vaccinați. „Nu ne putem baza doar pe vaccinări”.
Indonezia este țara care se confruntă cu o situație total ieșită din comun.
Peste 350 de medici s-au infectat cu Covid-, cu toate că erau vaccinați cu Sinovac. Zeci dintre aceștia au fost spitalizați cu forme grave de boală,iar cel puâin cinci dintre ei au murit.
În acest context, oficialitățile și-au arătat îngrijorările cu privire la eficacitatea vaccinurilor împotriva tulpinilor mai rezistente de coronavirus. Badai Ismoyo, șeful biroului de sănătate al districtului Kudus din Java centrală, a anunțat că cei mai mulți dintre medici au fost asimptomatici și au intrat în izolare la domiciliu. În același timp, însă, câteva zeci sunt internați în spital cu febră mare
și niveluri de saturație în oxigen în scădere.
Sute de medici s-au infectat cu Covid-19, deși toți sunt vaccinați
Încă din luna ianuarie, lucrătorii din domeniul sănătății din Indonezia, fiind considerați un grup prioritar, au fost printre primii care au fost vaccinați atunci când a început procesul de inoculare. Aproape toți au primit vaccinul anti-covid dezvoltat de compania chineză biofarmaceutică Sinovac, potrivit Asociației Medicale Indoneziene (IDI).
În momentul de față, districtul Kudus se luptă cu un focar despre care se crede că este cauzat de varianta Delta a virusului (mult mai transmisibilă), care a împins ratele de ocupare a paturilor de la ATI la peste 90%.
Potrivit Antena 3, în timp ce numărul medicilor din Indonezia care au murit din cauza Covid-19 a scăzut semnificativ (de la 158 de decese în ianuarie până la 13 în luna mai), potrivit grupului de inițiativă LaporCOVID-19, experții în sănătate publică spun că numărul spitalizărilor din Java este îngrijorător.
„Datele arată că au varianta Delta, deci nu este de mirare că rata infecțiilor este mai mare decât înainte, deoarece, după cum știm, majoritatea lucrătorilor din domeniul sănătății din Indonezia
au primit Sinovac și încă nu știm încă cât de eficient este în lumea reală, împotriva variantei Delta ”, a declarat Dicky Budiman, un epidemiolog de la Universitatea Griffith din Australia.
Situație alarmantă. „Nu ne putem baza doar pe vaccinări”
Din păcate, la câteva săptămâni după sărbătorile musulmane Eid Al-Fitr, Indonezia a înregistrat o creștere a cazurilor, rata de infectare depășind 23% miercuri și cazurile zilnice aproape de 10.000, cele mai mari cifre de la sfârșitul lunii februarie.
În capitala indoneziană Jakarta, radiologul dr. Prijo Sidipratomo a declarat că știe despre cel
puțin o jumătate de duzină de medici din oraș care au fost spitalizați cu COVID-19 în ultima lună și asta în ciuda faptului că au fost vaccinați, unul dintre aceștia fiind în prezent tratat la terapie intensivă.
„Este alarmant pentru noi, deoarece nu ne putem baza doar pe vaccinări”, a spus radiologul dr. Prijo Sidipratomo, potrivit Reuters.
Indonezia a avut unul dintre cele mai grave focare de Covid din Asia, cu mai mult de 1,9 milioane de cazuri și 53.000 de decese, 946 dintre ele fiind în rândul cadrelor medicale.(sursa:www.doctorulzilei.ro)