Merkel şi Macron propun reluarea discuţiilor între UE şi Putin

După şapte ani de sancţiuni, UE şi Rusia se pregătesc să revină la sentimente mai bune.

Angela Merkel propune reluarea summiturilor comune cu Vladimir Putin şi colaborare pe teme precum terorismul sau schimbările climatice. Imediat, Putin s-a declarat un susţinător al dialogului cu europenii, transmite Știri.md cu referire la Mediafax.

„Am putea spune chiar că relaţia dintre Germania şi Rusia este una strategică. Să ne gândim că 4.200 de firme germane sunt prezente pe piaţa rusă, schimburile depăşesc valoarea de 50 de miliarde de dolari anual.

Germania investeşte constant, în fiecare an, mai multe miliarde de euro şi este cel mai dinamic investitor străin”, explică analistul de politică externă Ştefan Popescu.

Iniţiativa a fost criticată drept periculoasă de Ucraina. Nici Polonia sau Țările Baltice nu o văd cu ochi buni. Emmanuel Macron spune însă că UE nu mai are alte variante, după ce sancţiunile impuse Moscovei nu au avut niciun efect.

„Atât în cazul Belarusului, cât şi al Rusiei, am ajuns la limita politicii sancţiunilor. În acest caz, declanşăm un conflict armat? Rupem complet relaţiile? Am făcut asta deja. Mergem mai departe, dar în ce direcţie?”, se întreabă preşedintele Franţei.

Reluarea discuţiilor cu Rusia vine după turneul european al lui Joe Biden, încheiat cu un summit cu Vladimir Putin. Preşedintele american a susţinut că marea provocare a democraţiilor este, în prezent, China. (sursa:www.stiri.md)