Proiect de lege pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilităţi pe plajă şi în apă

Senatorul USR PLUS Remus Negoi a depus o iniţiativă legislativă care să asigure accesul facil al persoanelor cu dizabilităţi pe plaje, precum şi un număr minim de şezlonguri de plajă, lângă luciul de apă, arată un comunicat de presă al formaţiunii. De asemenea, în funcţie de numărul de şezlonguri rezervate, utilizatorii vor beneficia de reduceri la chiria plătită către administratorul plajei.

Conform iniţiativei, operatorii economici sau administraţiile publice locale care deţin sau gestionează plaje amenajate pentru agrement vor rezerva pentru persoanele cu dizabilităţi 4% din numărul total, dar nu mai puţin de 2 şezlonguri pe primul rând spre luciul apei, pe toată durata sezonului estival şi vor amenaja o cale de acces către acestea, potrivită scaunelor rulante. Amenajările de acces vor fi efectuate din materiale ecologice, uşoare, astfel încât să nu existe un impact negativ asupra mediului înconjurător.

Amenajarea accesului pentru persoane cu dizabilităţi va facilita şi accesul părinţilor cu copii în cărucior, precum a vârstnicilor care se deplasează ajutaţi de bastoane.

„Este nevoie să corelăm reglementările Uniunii Europene cu legislaţia noastră. Este imperios necesară facilitarea accesului persoanelor cu dizabilităţi pe plajele din România şi încurajarea participării şi integrării în societate, depline şi efective, prin acordarea de locuri rezervate, accesibile persoanelor cu dizabilităţi şi însoţitorilor lor. În acest moment, plajele din România nu sunt conforme Deciziei nr. 48/2010 a Consiliului Uniunii Europene”, a afirmat Remus Negoi, potrivit sursei citate.

În România nu există alei special amenajate care să permită accesul persoanelor cu dizabilităţi care ar dori să meargă la plajă.

„Mai mult, accesul la luciul de apă al persoanelor cu dizabilităţi este deosebit de dificil, în foarte puţine cazuri fiind amenajate căi de acces pentru ei. Segmentul agrement pare să fie ieşit complet din preocupările autorităţilor când este vorba despre accesul persoanelor cu dizabilităţi, deşi Legea 446/2006 privind protecţia şi promovarea persoanelor cu handicap stipulează că beneficiază de drepturi şi în ceea ce priveşte „petrecerea timpului liber, acces la cultură, sport, turism”. Este de remarcat şi faptul că mulţi turişti străini ocolesc litoralul românesc tocmai datorită lipsei infrastructurii pentru accesul pe plajă pentru persoanele cu dizabilităţi sau a cărucioarelor pentru copii”, mai indică sursa menţionată. (sursa:www.news.ro)