Toate cele 176 de secţii de votare organizate în vederea desfăşurării alegerilor locale parţiale pentru primari şi un consiliu local s-au deschis duminică dimineaţă.
Alegătorii îşi vor putea exercita dreptul de vot între orele 7:00 – 21:00. Potrivit legislaţiei în vigoare, alegătorul care deţine un act de identitate al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie 2020 – 27 iunie 2021, îşi poate exercita dreptul de vot în baza acestuia.
AEP a realizat şi a pus la dispoziţia alegătorilor un clip video pe tema exercitării dreptului de vot la alegerile locale parţiale din data de 27 iunie 2021.
”Preşedintele AEP, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, reiterează îndemnul adresat participanţilor la alegerile locale parţiale de a respecta măsurile de distanţare fizică şi regulile de protecţie sanitară pe tot parcursul derulării procesului electoral”, se arată într-un comunicat al Autorităţii Electorale Permanente.
Locuitorii din 36 de oraşe şi comune din 23 de judeţe sunt aşteptaţi la vot, duminică, în cadrul alegerilor locale parţiale. (sursa:www.news.ro)