Lista adreselor secțiilor de votare care vor fi deschise în străinătate la anticipate

Ministerul Afacerilor Externe a publicat lista adreselor celor 150 de secții de votare în străinătate la alegerile parlamentare din 11 iulie.

Potrivit deciziei Comisiei Electorale Centrale, cele mai multe secții de votare, 31 la număr, vor fi în Italia, acestea urmând a fi deschise în 27 de orașe. În Federația Rusă vor fi deschise 17 secții (în 4 orașe și o regiune). Urmează Statele Unite cu 13 secții în 13 orașe și România cu 12 secții în 11 orașe. Câte 11 secii de votare vor fi deschise în Germania (10 orașe) și Marea Britanie (5 orașe). În Franța, cele 10 secții de votare ce urmează a fi deschise vor fi amplasate în 7 orașe.

Amintim că CEC a decis să deschidă în străinătate 150 de secții de votare, deși Ministerul de Externe a recomandat să fie create cel puțin 190. Ministerul și-a motivat propunerea prin faptul că numărul înregistrărilor prealabile a crescut cu 40 de mii de înscrieri, iar în turul doi al scrutinului prezidențial din 2020 la vot au participat peste 260 de mii de alegători. Atunci, la multe din secțiile de votare peste hotare, în special, în statele din Europa Occidentală, oamenii n-au reușit să voteze sau buletinele de vot s-au epuizat. (sursa:www.radiochisinau.md)

Lista adreselor secțiilor de votare poate fi consultată aici.

https://mfa.gov.md/ro/content/alegerile-parlamentare-anticipate-din-11-iulie-2021