Adrian Nicolae, actor de teatru şi film, dramaturg, scenarist, MC şi talent coach, va fi gazda ceremoniei de decernare a premiilor Gopo care are loc marţi seară la Amfiteatrul ”Mihai Eminescu” din Capitală.
O serie de actori şi tineri cineaşti au pregătit două parodii regizate de Gabriel Achim şi Andrei Huţuleac, la realizarea cărora au contribuit 10 actori, printre care Alex Bogdan şi Adrian Nicolae, Gheorghe Ifrim, Cezar Grumăzescu, Diana Cavallioti, Ana Covalciuc şi Carmen Florescu, arată un comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES.
În cadrul ceremoniei de decernare a Premiilor Gopo vor putea fi urmărite trei momente muzicale speciale pregătite de trupa om la lună, muzicianul şi culegătorul de folclor Bogdan M. Simion şi violoncelistul Andrei Cavassi.
Printre cei care vor urca pe scenă pentru a acorda premiile celor 21 de categorii de nominalizări la Premiile Gopo 2021 se află actriţele Andreea Grămoşteanu, Cecilia Bârbora, Carmen Ungureanu, Crina Matei, Ioana Pavelescu, Ilinca Hărnuţ, Maria Dinulescu, Manuela Hărăbor, Meda Victor, Rodica Lazăr şi Roxana Lupu, actorii Alin Panc, Alexandru Pop (Văru Săndel), Bogdan Farcaş, Cosmin Seleşi, Eduard Trifa, Lari Giorgescu, Iulian Postelnicu şi muzicianul Damian Drăghici.
Cunoscutul actor Costel Constantin va fi distins, în cadrul celei de-a 15-a ediţii a Galei Premiilor Gopo, cu Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră, iar scenografa şi realizatoarea de costume Doina Levintza va fi omagiată cu Premiul pentru Întreaga Activitate. Două premii speciale pentru carierele lor deopotrivă excepţionale şi îndelungate vor fi acordate criticului de film Magda Mihăilescu şi sculptorului machetist Enache Hărăbor.
În total, 16 producţii româneşti lansate în cinematografe sau pe platforme VOD în 2020 au fost nominalizate la 21 de categorii, filmele cu cele mai multe nominalizări fiind: „Urma” (12 nominalizări), „Ivana cea groaznică” (12 nominalizări), „Tipografic majuscul” (10 nominalizări), „Acasă” (7 nominalizări) şi „5 minute” (7 nominalizări).
Două producţii de ficţiune – „Ivana cea groaznică” (producători: Ada Solomon, Ivana Mladenovic) şi „Tipografic majuscul” (producător: Ada Solomon) – şi două documentare – „Acasă” (producători: Monica Lăzurean-Gorgan, Umit Uludag, Hanka Kastelicova, Ari Matikainen) şi „colectiv” (producători: Alexander Nanau, Bianca Oana, Bernard Michaux, Hanka Kastelicova) concurează pentru trofeul acordat celui mai bun film de lungmetraj.
Alexander Nanau („colectiv”), Ivana Mladenovic („Ivana cea groaznică”), Radu Ciorniciuc („Acasă”) şi Radu Jude („Tipografic majuscul”) sunt nominalizaţii categoriei „cea mai bună regie”.
La categoria „cea mai bună actriţă într-un rol principal”, nominalizatele sunt: Diana Cavallioti („5 minute”), Ivana Mladenovic („Ivana cea groaznică”) şi Irina Rădulescu („Urma”).
Igor Babiac („Dragoste 2. America”), Mihai Călin („5 minute”), Şerban Lazarovici („Tipografic majuscul”) şi Teodor Corban („Urma”) concurează la categoria „cel mai bun actor într-un rol principal”.
Dorian Boguţă şi Loredana Novak („Urma”), Ivana Mladenovic şi Adrian Şchiop („Ivana cea groaznică”), Radu Jude şi Gianina Cărbunariu („Tipografic majuscul”) sunt nominalizaţii categoriei „cel mai bun scenariu”.
„Acasă” (regia: Radu Ciorniciuc), „Lemn” (regia: Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst şi Ebba Sinzinger), „Superhombre” (regia: Lucian Mircu, Mircea Gherase) şi „Totul nu va fi bine” (regia: Adrian Pîrvu, Helena Maksyom) concurează pentru „cel mai bun film documentar”.
La Premiul Gopo pentru „cele mai bune costume” sunt nominalizaţi Adina Bucur („5 Minute”), Dorin Negrău („Tipografic Majuscul”), Iulia Popescu („Ivana cea Groaznică”) şi Mălina Ionescu („Urma”).
Procesul de votare, care implică peste 600 de profesionişti din industria cinematografică, se desfăşoară până la miezul nopţii de luni spre marţi, pe platforma pusă la dispoziţie de organizatori, alături de partenerul principal PwC.
Premiul Publicului pentru filmul cu cel mai mare succes de box office va merge anul acesta către „Miami Bici”, regizat de Jesus del Cerro (553.941 de spectatori şi încasări de 11.610.679 de lei).
Gala Premiilor Gopo 2021 va fi transmisă live de la 19,30, pe voyo, premiilegopo.ro şi unlimited.tiff.ro, iar înregistrarea va fi difuzată pe 1 iulie, de la ora 20,30, pe Pro Cinema.
Desfăşurarea Galei „implică respectarea tuturor măsurilor de siguranţă pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul culturii, în conformitate cu normele în vigoare”, arată organizatorii. AGERPRES