Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că, la fel ca echipei de fotbal a Elveţiei, nimeni nu dă şanse social-democraţilor la moţiunea de cenzură, dar aceştia se vor bate până la ultimul vot.
„Aseară, alături de alte zeci de mii de spectatori, am văzut ce înseamnă să lupţi până în ultima clipă. Să fii epuizat, dar să crezi până la capăt în şansa ta. Ca şi Elveţiei, nimeni nu ne dă şanse azi la moţiunea de cenzură. Dar ne vom bate până la ultimul vot. Evident, contăm şi pe ratangiul de serviciu Cîţu. Hai, că se poate!”, a scris Ciolacu, pe Facebook.
Moţiunea de cenzură a fost prezentată în plenul reunit săptămâna trecută.
Guvernarea PNL-USR-UDMR conduce economia României ‘spre prăpastie cu o viteză uluitoare’ şi este momentul ca Guvernul Cîţu să plece acasă, se arată în textul moţiunii de cenzură.
„Guvernarea PNL-USR-UDMR conduce economia României spre prăpastie cu o viteză uluitoare! România trăieşte de pe o zi pe alta, din împrumuturi masive luate la dobânzi astronomice. Preţurile au explodat, buzunarele românilor s-au golit. Facturile s-au dublat, alimentele de bază au devenit bunuri de lux, medicamentele esenţiale ori nu se găsesc, ori sunt foarte scumpe. Cursul euro/leu a ajuns la 5 lei, iar litrul de benzină a depăşit 6 lei. Numai ‘lucruri fantastice’! Datoria publică bate record după record, iar de ţinta de deficit de 3% nu îşi mai aminteşte nimeni! Cu toate acestea, alocaţiile, salariile şi pensiile sunt îngheţate şi antreprenorii se plâng că statul nu le plăteşte lucrările efectuate! Nu se dau bani la stat, nu se dau bani nici la privat! Şi atunci, întrebarea care este pe buzele tuturor românilor este: ce aţi făcut cu banii, domnule Cîţu!?”, conform documentului iniţiat de parlamentarii PSD. AGERPRES