Vlad Voiculescu a fost ales preşedinte al filialei USR PLUS Bucureşti cu un număr de 1.224 de voturi, reprezentând 62% din opţiunile valabil exprimate, informează reprezentanţii formaţiunii într-un comunicat transmis AGERPRES.
Contracandidatul său, Octavian Berceanu, a obţinut 38% din voturile valabil exprimate (755).
Un număr de 1.979 de membri USR PLUS Bucureşti au participat la alegerile pentru conducerea organizaţiei municipale, care au avut loc pe parcursul a trei zile, în intervalul 26 – 28 iunie.
În cadrul alegerilor au fost aleşi şi membrii Biroului Municipal Bucureşti al USR PLUS, care vor asigura conducerea organizaţiei alături de Vlad Voiculescu:
* Claudiu Năsui – prim-vicepreşedinte;
* Cristina Prună – vicepreşedinte;
* Diana Buzoianu – vicepreşedinte;
* Simona Spătaru – vicepreşedinte;
* Ştefan Pălărie – vicepreşedinte;
* Silvia Dinică – vicepreşedinte;
* Radu Mihaiu – vicepreşedinte;
* Denisa Neagu;
* Alexandru Dimitriu;
* Adina Săniuţă;
* Mihaela Ciocoiu;
* Mihnea Jida;
* Tudor Pop;
* Dragoş Radu
Din Biroul Municipal Bucureşti al USR PLUS fac parte şi preşedinţii nou aleşi ai organizaţiilor de sector ale partidului:
* Clotilde Armand – preşedinte USR PLUS Sector 1;
* Silviu Şerban – preşedinte USR PLUS Sector 2;
* Lucian Judele – preşedinte USR PLUS Sector 3;
* Paul Ene – preşedinte USR PLUS Sector 4;
* Iustin Roşca – preşedinte USR PLUS Sector 5;
* Alin Stoica – preşedinte USR PLUS Sector 6.
Membrii Comisiei de Arbitraj sunt: Emil Duhnea, Silviu Cătălin Boroi, Vicenţiu Gurlui, Ionuţ Stîrcu şi Marian Teişanu.
Comisia de Cenzori este formată din: Alexandru Bălan şi Ioana Sendroiu. AGERPRES