O nouă caravană mobilă de vaccinare se va afla duminică, 4 iulie, între orele 10.00 – 13.00, în Piața Voievozilor din cartierul Alexandru cel Bun.
Potrivit organizatorilor, echipele medicale vor fi pregătite cu toate explicațiile pentru persoanele care au nelămuriri cu privire la vaccinuri și vor fi gata să imunizeze persoanele care doresc să minimalizeze riscul unei infecții COVID-19 sau care vor să plece cu mai puține griji în vacanță.
Caravana mobilă din Piața Voievozilor va utiliza serul Johnson & Johnson, care presupune o singură doză (cei care se vor vaccina nu vor trebui să se prezinte la rapel, așa cum este cazul celorlalte seruri care se folosesc în România).
Persoanele care doresc să se vaccineze nu vor avea nevoie de programare, imunizarea urmând să se facă pe loc, doar pe baza cărţii de identitate sau a pașaportului.
“Nu trebuie să ne oprim la jumătatea drumului dacă vrem să învingem definitiv în lupta cu acest virus. Vaccinarea este un act benevol și gratuit. Dacă ne vaccinăm cât mai mulți, vom reveni repede la o viață normal”, a declarat prefectul Marian Grigoraş. (E.M.)