Rata de promovare, înainte de contestații, la examenul de Bacalaureat din acest an este de 78%, în creștere față de sesiunea iunie-iulie 2020 (71,42%) și peste media națională (73,9%), potrivit rezultatelor obținute de absolvenții de liceu din judeţul Iaşi, care au susținut probele examenului național de maturitate în sesiunea iunie-iulie 2021, publicate luni, 5 iulie, de Ministerul Educaţiei. pe site-ul www. bacalaureat.edu.ro).
Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web mai sus menționată, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).
Procentul de promovabilitate de 78% situează județul Iași pe locul doi în ierarhia națională. Pentru promoția curentă, rata de promovare este 81.92% (76,95% – sesiunea iunie-iulie 2020), iar pentru promoțiile anterioare – 35,02% (27,96% – sesiunea iunie-iulie 2020).
Au promovat 3.980 de candidați, dintr-un total de 5.105 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 3829 de candidați provin din promoția curentă, iar 151 de candidați din promoțiile anterioare.
Şapte candidați au obținut media 10, județul Iași plasându-se și în acest clasament pe poziția a doua pe țară.
Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:
- 92 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
- 145 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 65 / Istorie – 80)
- 377 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.
Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 5 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 9 iulie.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
- recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.