Rata cumulată de promovare la Bacalaureat înainte de contestaţii este de 67,8%, în creştere cu aproximativ 5% faţă de aceeaşi etapă de afişare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut – 62,9%, a informat, luni, Ministerul Educaţiei.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de instituţie, pentru promoţia curentă, rata de promovare este 73,9% (un plus de 2,5%, comparativ cu aceeaşi etapă din sesiunea iunie-iulie 2020 – 71,4%), iar pentru promoţiile anterioare, 27,6% (o majorare de 2,6%, comparativ cu sesiunea iunie-iulie 2020 – 25%).
Rezultatele au fost afişate atât pe http://bacalaureat.edu.ro/, cât şi în centrele de examen, prin anonimizarea numelui şi a prenumelui candidaţilor.
Au promovat 86.120 de candidaţi, dintr-un total de 126.999 prezenţi (110.358 candidaţi prezenţi provin din promoţia curentă, 16.641 – din promoţiile anterioare).
Ministerul Educaţiei precizează că numărul celor înscrişi la Bacalaureat în acest an a fost cu peste 22.000 mai mic decât anul trecut.
Un număr de 112 candidaţi au obţinut media 10 faţă de 232, în prima sesiune a anului trecut, înainte de contestaţii.
Pe discipline de examen, situaţia candidaţilor cu note de 10 este următoarea:
* Limba şi literatura română: lucrările a 1.351 de candidaţi au fost notate cu 10
* Limba şi literatura maternă: lucrările a 263 de candidaţi au fost notate cu 10
* Proba obligatorie a profilului: Matematică – 948, Istorie – 1.766
* Proba la alegere a profilului şi a specializării: 7.196 (cele mai multe note de 10 au fost obţinute la Logică şi argumentare: 1908).
Contestaţiile pot fi depuse/transmise luni în intervalul orar 12,00 – 18,00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situaţie, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată în urma soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.
Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.
Rezultatele înregistrate după soluţionarea contestaţiilor vor fi anunţate vineri, 9 iulie.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: recunoaşterea/echivalarea/susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise.AGERPRES