Rata de acoperire vaccinală la nivel naţional din populaţia eligibilă peste 12 ani este de circa 28%

Rata de acoperire vaccinală la nivel naţional din populaţia eligibilă peste 12 ani este de circa 28%, a declarat marţi preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă.

 

„În momentul acesta, rata de acoperire vaccinală la nivel naţional din populaţia eligibilă peste 12 ani este de circa 28%, practic de apropiem de o treime de populaţia eligibilă la nivel naţional”, a spus medicul militar.

Potrivit acestuia, rata de acoperire vaccinală din populaţia rezidentă eligibilă cu vârsta mai mare de 12 ani este de 45,9% în Municipiul Bucureşti şi 42,6% în judeţul Cluj.

„Acoperirea vaccinală la nivel naţional, în acest moment, Municipiul Bucureşti are o rată de acoperire vaccinală din populaţia rezidentă eligibilă cu vârsta mai mare de 12 ani de 45,9%; judeţul Cluj – 42,6%; Sibiu – 36,18%; Braşov – 33,8%; Timiş – 33%, practic, sunt 9 judeţe care au rată de acoperire vaccinală de peste 30%, sunt 25 de judeţe care au o rată de acoperire vaccinală între 20 şi 30% şi 8 judeţe care au o rată de acoperire vaccinală sub 20%”, a afirmat preşedintele CNCAV.

El a spus că în data de 5 iulie erau 709 centre de vaccinare active, cumulând un total de 1.134 de fluxuri.

„De asemenea, în grupa de vârstă 12 -15 ani, rata de acoperire vaccinală este de 2,4% fiind vaccinate cu cel puţin o doză 20.078 de persoane, iar grupa de vârstă 16 – 19 ani are o rată de acoperire vaccinală de 15,9% ceea ce în valoare absolută înseamnă aproximativ 130.478 de persoane vaccinate cu cel puţin o doză”, a spus medicul. AGERPRES