Datorită parteneriatelor încheiate cu reprezentanții mediului economic agricol, la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” (USV) pot fi cunoscute, cercetate și admirate echipamente de top apărute pe piață, diverse firme manifestându-și intenția de a pune la dispoziția instituţiei ieşene de învăţământ superior, pentru o perioadă, utilajele de ultimă generație.
Astfel, timp de o lună, în fața clădirii principale a universităţii sunt expuse, pe rând, mașini ce se află în vârful gamei de utilaje pentru fermieri, valoarea celor expuse în momentul de față (o semănătoare și un tractor) au o valoare pe piață ce depășește 500 mii de euro.
„În baza parteneriatului dintre Universitate și Agritehnica am expus două soluții performante pentru viitorii fermieri. Am încercat tot timpul să susținem educația și, din acest motiv, ne dorim să fim alături inițiativelor Universității de Științele Vieții din Iași. Nu suntem la prima colaborare și ne dorim ca studenții de astăzi să devină fermierii de mâine, având acces la cele mai noi utilaje, tehnologii și cunoștințe agricole. Rămânem deschiși pentru următoarele evenimente organizate de universitate, deoarece suntem conștienți de faptul că stă și în responsabilitatea noastră să contribuim la educarea tinerilor care vor deveni baza agribusiness-ului românesc”, afirmă Bogdan Alupoaie, Marketing Manager Agritehnica.
Printre întreprinderile care și-au manifestat interesul față de colaborarea cu USV Iași se numără mai mulți jucători de pe piața de agribusiness, importatori de tractoare și utilaje agricole.
”Scopul acestor colaborări este de a transfera cunoaștere și informație din agricultură în realitatea economică și urmărim transferul de tehnologie și informație către inginerii agronomi formați în cadrul Facultății noastre”, declară conf. univ. dr. Denis Țopa, decanul Facultății de Agricultură. (E.M.)