Cel mai mare butoi din lume, construit în Republica Moldova

În satul Scoreni, raionul Străşeni al R. Moldova, se construieşte cel mai mare butoi din lume. Nu e un butoi oarecare şi nici nu va fi umplut cu vin, aşa cum ar visa unii. Construcţia cu diametru de 8 metri și 10 metri lungime, va fi din metal și lemn şi va adăposti un centru cultural multifunctional, transmite TVR Moldova

Satul Scoreni are simbolul butoiului pe stemă şi drapel, iar localnicii sunt meşteri renumiţi în toată Basarabia. Câţiva tineri care au vizitat această localitate, în urmă cu vreo doi ani, au venit cu o idee năstruşnică pentru a atrage turiştii.

„Este o clădire cu dimensiunile 8 metri pe 10 metri, asemeni unei case de locuit. Se încep lucrările cu fațada, este obligatoriu ca să facem dintr-un material dur şi rezistent la ploi şi vânt, după care o să lucrăm în interior, va fi tot din lemn natural”, a declarat Svetlana Tabacari, primarul satului Scoreni.

Potrivit sudorului Petru Candu, lucrările respective sunt destul de complicate, din cauza configurației butoiului „Partea noastră deja e spre sfârșit, mai avem de aranjat câteva elemente, de adus sudura la norma convenită”, a menționat acesta.

Astăzi, cel mai mare butoi din stejar este în Heidelberg, un oraş din sud-vestul Germaniei. El are o capacitate de peste 180 de mii de litri. Cei din Scoreni vor avea butoiul lor, dar s-au gândit la construcţie utilă.

Să fie o clădire multifuncţională şi la etajul II să amenjăm muzeul satului. La primul etaj cred că o să amenajăm o sală pentru a primi vizitatori, delegaţii oficiale, putem desfăşura evenimente”, a explicat Svetlana Tabacari.

Primăria şi-a propus ca până pe 28 august, de ziua localităţii, butoiul să fie gata. În apropiere se construieşte şi o scenă, foişoare şi se pune pavaj.

Ne-am gândit să amenajăm un teren întreg de agrement unde vor fi mai multe obiecte uşor demontabile. O să avem meşterii noştri populari, vom face master-class, unde fiecare cetăţean poate să vadă şi să participe la confecţionarea unui butoi”, a mai adăugat primarul satului Scoreni.

Localnicii se pregătesc deja de sărbătoare și speră că noua construcție va deveni o atracție turistică. Primăria a creat şi o platformă de colectare a donaţiilor pentru a termina mai repede lucrările.

Valoarea proiectului este de 3 milioane de lei moldovenești, aproape jumătate sunt pentru construcţia butoiului. O parte din finanţări a fost oferită de PNUD Moladova, prin programul Migraţie şi Dezvoltare Locală. Localitatea Scoreni este înfrăţită cu comuna Lieşti, judeţul Galaţi, din România. (sursa:www.infoprut.ro)