Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS, a declarat, vineri, că în coaliţia de guvernare există trei viteze diferite în ceea ce priveşte implementarea reformelor şi şi-a exprimat speranţa ca în săptămânile următoare, printr-o sesiune extraordinară a Parlamentului, să se ajungă la un rezultat referitor la desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.
„Sunt discuţii pe care le avem, fireşti, în Biroul Naţional (USR PLUS – n.r.), legate de obiectivele pe care ni le-am propus. Miniştrii noştri împing agenda reformatoare, ştim însă că în coaliţie sunt trei viteze diferite în ceea ce înseamnă reformele şi încercăm să găsim o rezultantă a acestor viteze, care să facă nişte schimbări legislative, SIIJ fiind, de exemplu, prima temă importantă pentru care continuăm şi în zilele acestea, încercăm să avem discuţii pentru a găsi o variantă şi într-adevăr acest obiectiv să devină realitate. (…) Sunt obiective şi realizări”, a arătat Barna, într-o declaraţie acordată presei.
El a menţionat că o parte importantă dintre reforme urmează să fie implementate cu ajutorul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, din toamnă şi de la începutul anului viitor.
„În momentul de faţă, toate eforturile – ale echipei USR PLUS din Guvern şi ale întregului Guvern – sunt de a transforma Programul de guvernare în realitate. Din această perspectivă trebuie privită activitatea fiecărui ministru. Sunt în PNRR o parte importantă din reformele prevăzute în Programul de guvernare, de acolo vin resursele. Chiar în aceste zile, Cristian Ghinea, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a fost la Bruxelles şi lucrăm pentru a avea forma finală şi aprobarea Comisiei Europene, pentru a putea să începem din toamnă şi la începutul anului viitor aceste reforme, cu resursele corespunzătoare”, a explicat Dan Barna.
Potrivit vicepremierului, nu au existat discuţii cu prim-ministrul Florin Cîţu privind o eventuală remaniere guvernamentală.
„Nu există niciun fel de discuţie legată de remanierea vreunui ministru USR PLUS. Din punctul nostru de vedere, avem un protocol al coaliţiei, aceste protocol trebuie respectat foarte clar”, a precizat Barna.
Copreşedintele USR PLUS a adăugat că ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, este un ministru „foarte activ” şi nu a auzit „nici de la premier, nici din altă parte” nemulţumiri legate de activitatea acesteia.
„Nu există listă neagră sau altceva. Este un Guvern care face toate eforturile pentru a guverna şi a duce la implementarea acelor reforme despre care tot vorbim. O parte dintre ele sunt în Parlament. Sperăm că, după ce va trece această perioadă de campanie electorală internă mai vizibilă la PNL, mai discretă la USR PLUS, din septembrie să putem să transformăm în realitate acele reforme pe care le avem trecute în programul de guvernare”, a transmis el. AGERPRES/