Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că premierul este responsabil pentru buna funcţionare a Guvernului şi are tot dreptul să schimbe echipa când crede că lucrurile pot merge mai bine.
„Cred că este bine să vedem lucrurile într-o notă realistă, Guvernul are tot sprijinul partidului şi are tot sprijinul coaliţiei din care a rezultat, iar dacă premierul a considerat că este necesară schimbarea unui ministru înseamnă că a făcut o evaluare şi ştie ce face. Premierul este cel care ştie cum funcţionează Guvernul şi până la urmă premierul este responsabil pentru buna funcţionare a Guvernului. Are tot dreptul să schimbe echipa când crede că lucrurile pot merge mai bine”, a spus şeful statului, înainte de participarea la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări de la Sofia.
Şeful statului a fost întrebat dacă Guvernul mai are sprijinul PNL, în contextul unei rupturi dintre premier şi partid în cazul remanierii lui Alexandru Nazare din funcţia de ministru de Finanţe. AGERPRES