Toate cele 150 de secții de vot din diasporă sunt pregătite pentru alegerile din 11 iulie

Chişinău, 9 iul. /MOLDPRES/. Toate cele 150 de secții de vot din diasporă au fost amenajate și dotate cu tehnică, au primit buletinele de vot și sunt gata să primească alegătorii. Anunțul fost făcut astăzi de către premierul interimar Aureliu Ciocoi în cadrul unei conferințe susținute în comun cu președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, comunică MOLDPRES.

Șeful interimar al Guvernului a menționat că executivul este obligat să acopere cheltuielile CEC. “Garantez că CEC-ul va primi suma solicitată pentru alegeri”, a spus Ciocoi.

El a menționat că statul este plenar pregătit pentru alegerile de duminică. Toate cele 150 de secții de vot din diasporă au fost amenajate, au fost dotate cu tehnică, au primit buletinele de vot și sunt gata să primească alegătorii.

„La Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a fost creat un grup de lucru ce se va ocupa de organizarea proceselor din secțiile de peste hotare și va veni în susținerea funcționarilor electorali. Duminică, acest grup va activa 24 de ore”, a spus Ciocoi.

El a adăugat că au fost solicitate și primite acordurile tuturor țărilor unde vor fi deschise secții de vot. “Îndemn membrii diasporei să verifice din timp adresele celor mai apropiate secții de vot, dar și documentele necesare pentru participarea la scrutin. Au fost raportate cazuri când au fost distribuite adrese eronate, verificați pagina ministerului și ambasadelor”, a adăugat Ciocoi.

Președintele CEC, Dorin Cimil, a specificat că la organizarea acestui scrutin instituția pe care o conduce s-a confruntat cu mai multe provocări datorate situației pandemice, aspectului financiar și a unor lacune din legislație. „CEC a constituit toate organele electorale inferioare și a tipărit peste 700 mii de buletine pentru cei care vor vota în afara țării, care deja au ajuns destinație. În străinătate nu poate fi solicitată urna mobilă, nici în cazul bolnavilor de COVID. Însă, moldovenii care au simptome specifice vor fi conduși de angajații electorali, la urne, pe căi separate”, a spus Cimil.

În cele 150 de secții din străinătate au fost repartizate 726.700 de buletine de vot, dintre care 662.600 în limba română și 64.100 în limba rusă.