După trei victorii consecutive obţinute în Copou, în compania juniorilor de la Academia “Politehnica” Iaşi (scor 3-0), Liceului cu Program Sportiv (LPS) Iaşi (11-0) şi a divizionarei din eşalonul al treilea, Huşana Huşi (1-0), elevii lui Costel Enache au suferit sâmbătă primul eşec în meciurile de verificare susţinute în această vară, fiind învinşi cu scorul de 0-3 (0-1), în deplasare, de Ceahlăul Piatra Neamţ, ocupanta locului al treilea în Seria 1 a Ligii 3 la finalul sezonului trecut.
Scorul este cu atât mai surprinzător cu cât formaţia nemţeană şi-a reluat pregătirile doar de câteva zile, meciul cu Iaşul fiind primul joc de verificare înaintea debutului sezonului Ligii 3, programat pe 28 august.
Faţă de întâlnirea de miercuri, din Copou, cu Huşana, antrenorul Costel Enache a făcut două modificări în formula de start, introducându-l pe Brânză în locul lui Axinte în poartă şi pe Cristi Puşcaş, cel care a semnat unicul gol în disputa cu vasluienii, în locul lui Stoenac.
Astfel, primul “11” al ieşenilor a arătat astfel: Brânză – Onea, Plămadă, Cană, A. Stan – Târșa, Puşcaş – Serediuc, Fr. Cristea, Pelivan – Istrate.
Oaspeţii au intrat prost în meci, ieşenii fiind conduşi pe tabela de marcaj încă din min. 11, în urma golului lui Vâlea, care după ce l-a ridiculizat pe Plămadă la marginea careului, a plasat frumos balonul în plasa porţii lui Brânză.
Ieşenii au rispostat în min. 26, prin Andrei Istrate, însă şutul jucătorului împrumutat de la FCSB a trecut pe lângă poartă.
La reluare, în formula de joc a oaspeţilor apar Axinte în poartă, în locul lui Brânză, Kaccori, care l-a înlocuit pe Istrate, şi Alexandru Zaharia (în locul lui Cristi Puşcaş).
Ceahlăul îşi majorează în min. 48 diferenţa de pe tabela de marcaj, după o lovitură liberă de la marginea careului mare, executată impecabil de Cătălin Ştefănescu.
După primirea golului, ieşenii se aruncă în atac, balonul expediat de Alexandru Zaharia (min. 52) fiind respins în corner, in extremis, de portarul gazdelor.
Iaşul domină, pe alocuri chiar categoric, o formaţie mulţumită de rezultat, însă ratează pe bandă rulantă prin Alexandru Zaharia şi Kaccori.
Francisc Cristea şi acelaşi Kaccori “semnează” două bare, în timp ce tânărul Aftanache, jucător provenit din pepiniera Politehnicii Iaşi, a arătat mult tupeu în atac, fiind un real pericol pentru apărarea adversă.
În plină ofensivă a oaspeţilor, nemţenii reuşesc să ducă scorul la 3-0 în min 82, prin Istrate, obţinând astfel o victorie la care puţini dintre suporteri se aşteptau, mai ales prin proporţiile scorului.
Pe parcursul jocului, la ieşeni au mai evoluat Ionuţ Pop, Aftanache, Ungurenaşu, Daniliuc, Purcariu, Timiş, Iuraşcu şi Gherasim, toţi jucători tineri, de perspectivă.
În altă ordine de idei, cantonamentul pe care Poli Iaşi urma să-l susţină săptămâna viitoare la Braşov a căzut din motive financiare, elevii lui Costel Enache urmând să dispute în perioada următoare alte două partide de verificare, miercuri, 14 iulie, în Copou, cu Ştiinţa Miroslava, şi sâmbătă, 17 iulie, în deplasare, cu Sepsi II Sf. Gheorghe. (E.M.)