Pentru a marca 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri (1821-1890), deținătorul primului premiu internațional pentru literatura română, Muzeul Național al Literaturii Române Iași continuă seria de activități dedicate.
Deși data nașterii sale provoacă încă controverse (sunt cunoscuți trei ani posibili – 1818, 1819 și 1821), se acceptă data aleasă chiar de Vasile Alecsandri, 21 iulie 1821: „Sunt născut în Bacău, la anul 1821, luna iulie…” („Suvenire din viața mea”, Mircești, 1865).
Sâmbătă, 17 iulie, începând cu ora 11:00, va avea loc evenimentul „Povestea conacului fermecat”, la Muzeul „Vasile Alecsandri” din Mircești, în parteneriat cu Primăria Comunei Mircești și cu Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Mircești.
În deschidere, publicul va asista la un moment poetic pregătit de Iulia Deloiu-Trif, actriță la Teatrul pentru copii și tineret „Luceafărul” Iași și apoi la un recital de chitară susținut de Ioan Trif, elev la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Iași. Va urma o ediție din programul de educație muzeală „Vasile Alecsandri și Academia copiilor”, care va include un moment artistic susținut de elevii Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri” Mircești și o prezentare a casei memoriale, cu elevi din Mircești ca muzeografi. La final, aceștia vor pregăti o expoziție cu desene inspirate din opera scriitorului, numită „Pasteluri pe sfoară”.
Programul continuă cu un atelier de desen având la bază ilustrații ale conacului din Mircești, o expoziție creativă a lucrărilor elevilor și un atelier de teatru interactiv și dezvoltare personală bazat pe piesele lui Vasile Alecsandri.
La Iași, ziua de 21 iulie, în care se împlinesc 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri, va fi marcată prin câteva evenimente ce vor avea loc la Muzeul „Mihai Eminescu”. Publicul este invitat la vernisajul expoziției aniversare „Alecsandri 200”.
Expoziția este realizată în parteneriat cu Serviciul Județean Iași al Arhivelor Naționale și prezintă fragmente din viața și activitatea scriitorului din perioada petrecută de acesta la Mircești, punând accent pe activitatea sa de poet, prozator și dramaturg. Expoziția va putea fi vizitată doar până la data de 1 august 2021.
Vernisajul va fi urmat de lansarea volumului aniversar „Vasile Alecsandri. 200 de ani de la naștere (1821-2021)”, coordonat de dr. Sorin Iftimi, muzeograf la Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Național Muzeal „Moldova” Iași. Volumul a apărut în anul 2020 la Editura Palatul Culturii. Totodată, MNLR Iași va lansa o medalie aniversară Vasile Alecsandri – Bicentenar (1821-2021).
Pe tot parcursul anului 2021, MNLR Iași organizează activități dedicate lui Vasile Alecsandri – expoziții, concursuri, ateliere, întâlniri și apariții editoriale.