Diana Vieru a primit Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar la Gala Premiilor UNITER (ediţia a XXIX-a), desfăşurată luni seara la Bucureşti.
Actriţa Teatrului Naţional “Vasile Alecsandri” din Iaşi a fost recompensată pentru rolul Marusia din spectacolul „Orașul cu fete sărace”, scenariu după nuvelele lui Radu Tudoran, regia, scenariul și universul sonor Radu Afrim.
Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal a revenit lui Emőke Kató, pentru rolul Eszter Nagy din spectacolul „Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois” de Cosmin Stănilă, regia Andrei Măjeri (Reactor de Creaţie şi Experiment Cluj-Napoca).
Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal a revenit lui Răzvan Vicoveanu, pentru rolul Ivan Alexandrovici Hlestakov din „Revizorul” de N.V. Gogol, regia Petru Vutcărău (Teatrul „Regina Maria” Oradea).
Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar i-a fost acordat lui Ion Rizea, pentru rolul Bunica din spectacolul „Povestea acelor oameni care s-au adunat într-o seară în jurul unei mese”, textul şi regia Radu Iacoban (Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara)
Premiul pentru debut a fost acordat actriţei Diana Mititelu, pentru regia spectacolului „Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya (Teatrul de Stat Constanţa).
Premiul pentru cel mai bun spectacol a fost acordat pentru „Inimă şi alte preparate din carne” de Dan Coman, regia, video şi universul sonor Radu Afrim, scenografia Irina Moscu (Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova).
Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2020.
Actorul Marcel Iureş a fost recompensat cu premiul pentru întreaga activitate, iar „Prinţesa care sforăia”, de Mihai Ignat, a fost aleasă „cea mai bună piesă românească a anului”.
Regizoarea Carmen Lidia Vidu a fost recompensată cu Premiul „Lucian Pintilie”.