Ludovic Orban:Cine îl umileşte pe preşedintele PNL umileşte partidul în ansamblul său

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat marţi, la Ploieşti, că cine îl umileşte pe preşedintele PNL umileşte partidul în ansamblul său şi implicit pe fiecare dintre membrii acestuia.

“Pentru mine, a fi preşedintele Partidului Naţional Liberal înseamnă o răspundere uriaşă, o povară imensă şi o misiune pe care am înţeles să o îndeplinesc aşa cum am putut mai bine. Vreau să le transmit unora mai puţin obişnuiţi cu PNL: cine umileşte preşedintele Partidului Naţional Liberal umileşte Partidul Naţional Liberal în ansamblul său şi, la urmă, îl umileşte pe fiecare dintre membrii Partidului Naţional Liberal, provocând un grav deserviciu nouă, fiecăruia dintre noi”, a spus Orban în discursul susţinut la conferinţa de alegeri a PNL Prahova.

Ulterior, liderul liberalilor a menţionat, într-o declaraţie de presă, că decizia de susţinere a unui candidat pentru funcţia de preşedinte al partidului nu poate fi luată de o singură persoană, fie ea şi preşedinte de organizaţie.

“Sigur că decizia de susţinere a unui candidat nu poate fi luată numai de un singur om, chiar dacă este preşedintele filialei. La Congres, în funcţie de forţa filialei, vor veni între 60 şi 150 de delegaţi din fiecare filială judeţeană. Până la urmă, delegaţii la congres, cei 5.000 de membri ai PNL, elita practic a PNL, consultând baza partidului, cei 5.000 de delegaţi vor hotărî preşedintele partidului. Sigur că nu arată frumos şi regret profund că apar astfel de suciri şi de modificări unilaterale ale unor poziţii care au fost luate instituţional de conducerile filialelor”, a declarat Orban.

El a subliniat că oamenii judecă un partid aflat la guvernare după lucrurile făcute concret, arătând că PNL trebuie să sprijine primarii, astfel încât ei să poată duce la bun sfârşit proiectele.

“Sunt mâhnit, sincer vă spun, sunt mâhnit că în discursul public al unor colegi nimeni nu vorbeşte despre guvernarea PNL în vreme de pandemie şi nimeni nu spune un lucru, că izvorul relansării economice care duce la cea mai mare creştere economică de la nivelul Uniunii Europene al României se datorează acelei guvernări în care noi am luat măsuri peste măsuri de susţinere a cetăţenilor, a mediului de afaceri, a profesiilor liberale, a tuturor celor afectaţi de pandemie. Am injectat capital, am lăsat capital în companii, am susţinut companiile prin seturi de măsuri la care nu s-a gândit nimeni în alte ţări din Uniunea Europeană. Creşterea economică a început în trimestrul patru, din decembrie (…) şi va continua această creştere economică”, a mai spus Orban. AGERPRES