102 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2

Un număr de 102 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 27.100 de teste, a informat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până miercuri, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.875 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 1.046.952 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

La nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 8.578.335 de teste RT-PCR şi 1.706.823 de teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 13.069 de teste RT-PCR (6.429 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 6.640 la cerere) şi 14.095 de teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 12 persoane au fost reconfirmate pozitiv. AGERPRES