Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a semnat miercuri ordinul prin care modifică şi completează cadrul legal în vederea asigurării disponibilităţii medicamentelor utilizate pentru rezolvarea unor nevoi speciale.
Conform noilor reglementări, se introduce o procedură clară pentru acordarea autorizaţiei privind furnizarea de medicamente pentru nevoi speciale, precizează Ministerul Sănătăţii într-un comunicat transmis AGERPRES.
Astfel, se creează cadrul legal pentru selectarea ofertei distribuitorului angro având ca prim criteriu punerea pe piaţă a medicamentului în cel mai scurt timp, într-un interval propus printr-un anunţ publicat pe site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), ulterior urmând a fi aleasă oferta cea mai avantajoasă ca preţ.
Totodată, prin noile modificări se introduc obligaţii explicite pentru distribuitorii cărora li se acordă autorizaţia, menite să asigure pe piaţă stocuri adecvate şi continue de medicamente pentru nevoi speciale.
Noile prevederi menţionează obligaţia ANMDMR de retragere a autorizaţiei pentru nerespectarea asigurării disponibilităţii efective a medicamentului pentru pacienţi.
De asemenea, ANMDMR are obligaţia de a comunica Ministerului Sănătăţii, lunar, un raport cuprinzând situaţia tuturor autorizaţiilor privind medicamentele pentru nevoi speciale în vigoare, cu evidenţierea informaţiilor referitoare la stoc, punerea efectivă pe piaţă a fiecărui medicament din această categorie, întreruperi sau orice alte probleme apărute în aprovizionare.
Ordinul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial, precizează MS. AGERPRES