Procentul de promovare la examenul naţional pentru definitivare în învăţământ (sesiunea 2021) – medii mai mari sau egale cu 8 – în judeţul Iaşi, înainte de depunerea contestaţiilor, este de 73,54%, în creștere cu 0,79% comparativ cu anul trecut (72,75%) și peste media națională (72,90%) dina cest an.
Rezultatele obținute de candidați au fost publicate astăzi, 21 iulie, ora 10:00, de către Ministerul Educației, pe site-ul http://definitivat.edu.ro/.
Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 317 candidați cu medii între 8 și 10.
Potrivit deciziei Ministeruluzi Educaţiei, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.
La proba scrisă din această sesiune au fost prezenți 447 de candidați (96,33%). Dintre aceștia, 16 candidați s-au retras. Niciun candidat nu a fost eliminat pentru fraudă și nicio lucrare nu a fost anulată în centrele de evaluare.
Astfel, din totalul celor 431 de candidaţi cu lucrări evaluate, 236 de candidați au obținut note situate pe segmentul 8 – 10. Dintre aceștia, 14 candidaţi au fost notați cu 10, județul Iași plasându-se în acest clasament pe poziția a treia pe țară. 60 de candidați au primit note între 9,50 și 9.99. De asemenea, 170 de candidați au avut note între 5 și 7,99. Cu note sub 5 au încheiat proba 25 de candidați.
Conform calendarului aprobat, contestațiile se depun la centrele de examen, astăzi, 21 iulie și joi, 22 iulie. Rezultatele finale vor fi publicate în centrele de examen și pe definitivat.edu.ro, în data de 28 iulie.
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, un cadru didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.