România nu are, în acest moment, niciun centru privind îngrijirea şi recuperarea pacienţilor cu arsuri severe

România nu are, în acest moment, niciun centru privind îngrijirea şi recuperarea pacienţilor cu arsuri severe şi urmează să fie construite până în 2024 trei asemenea centre în Timişoara, Bucureşti şi Târgu Mureş, a declarat, miercuri, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Monica Althamer.

„În şedinţa de Guvern de astăzi, ministrul Sănătăţii a prezentat un raport privind situaţia actuală a îngrijirii pacienţilor cu arsuri în România, situaţie la şase ani de la accidentul de la Colectiv. Aproximativ 10.000 de pacienţi se prezintă anual la camerele de gardă pentru leziuni cu arsură, dintre aceştia 4.000 rămân internaţi pentru supraveghere de specialitate şi pentru tratament şi recuperare ulterioară. Din numărul total de pacienţi care se prezintă în spitalele noastre 1.400 – 1.500 de pacienţi sunt diagnosticaţi cu arsuri de gravitate medie sau severă. Este un număr foarte mare de pacienţi chiar şi pentru ţările care se confruntă cu conflicte armate. România trebuie să gestioneze această situaţie cu număr redus de paturi destinate pacienţilor cu arsuri severe”, a afirmat secretarul de stat, după şedinţa Executivului.

Ea a menţionat că pacienţii cu arsuri severe sunt trataţi în ţară în 24 de paturi, necesarul fiind de 70 de paturi.

„În acest moment, România nu are niciun centru, cum nu are niciun centru de recuperare destinat pacienţilor cu arsuri severe. Pacienţii români cu arsură de gravitate mică sau medie sunt trataţi într-un număr de aproximativ 300 de paturi pe teritoriul României, iar pacienţii cu arsuri severe sunt trataţi în 24 de paturi destinate pacienţilor în stare gravă. Din 26 existente, 24 sunt funcţionale în acest moment în Timişoara, Bucureşti şi Iaşi. Două paturi de la Braşov sunt în acest moment într-un proces de reorganizare după lucrări de renovare a spitalului”, a adăugat aceasta.

Monica Althamer a arătat că sunt situaţii în care, pentru a oferi tratamentul recomandat pacienţilor, România are nevoie de ajutor internaţional.

„În absenţa unui număr rezonabil de paturi, pentru populaţia ţării noastre am avea nevoie de 70 de paturi pentru marii arşi, avem 24, sunt situaţii în care, pentru a oferi tratamentul recomandat pacienţilor, România are nevoie de ajutor internaţional. În acest sens, anul trecut a fost elaborat şi publicat un ordin de ministru care se raportează la transferul imediat al pacienţilor ce trebuie internaţi în centre de mari arşi. În perioada 2016 – 2020 au fost transferaţi 40 de pacienţi în străinătate, anul acesta din ianuarie până în acest moment 12 pacienţi cu arsuri severe au fost transferaţi la solicitarea comisiilor de specialitate, constituite la nivelul spitalelor, în baza acestui ordin din 2020”, a explicat ea.

Raportul menţionează că vor fi construite trei centre de mari arşi, termenul de finalizare fiind 2024.

„În ceea ce priveşte situaţia viitoare a pacienţilor cu arsuri din România, trei centre de mari arşi sunt în construcţie, printr-un program al Băncii Mondiale. Proiectele au fost aprobate, finanţarea este aprobată. Vorbim în total de aproximativ 190 de milioane de euro pentru centrele care urmează să se construiască la Timişoara, Târgu Mureş şi Bucureşti – Grigore Alexandrescu. Termenul de finalizare ar trebui să fie 2024. În această toamnă se stabilesc prin licitaţie constructorii”, a adăugat secretarul de stat în MS.

Ea s-a referit la proiectul Ministerului Sănătăţii – „Acţiuni prioritare arsuri”.

„În ceea ce priveşte tratamentul pacienţilor cu arsuri – un tratament despre care ştim cu toţii, urmare a accidentului Colectiv, este costisitor – în sprijinul unităţilor care tratează arsuri, Ministerul Sănătăţii a gândit şi aplică din 2016 un proiect „Acţiuni prioritare arsuri”, prin care se suplimentează fondurile de care beneficiază spitalele prin CNAS. Prin acţiuni prioritare, Ministerul Sănătăţii alocă între 7 şi 9 milioane de lei, din 2017 şi până astăzi”, a adăugat ea.

Althamer a mai spus că, din bugetul Ministerului Sănătăţii, din 2015 şi până în acest moment a fost achiziţionată aparatură în valoare de 37 de milioane de lei, 21 de milioane lei au fost investite în consolidarea clădirilor şi 114 milioane în dotări. „17 unităţi medicale beneficiază de fonduri prin „Acţiuni prioritare arsuri”. Prin Banca Mondială au fost achiziţionate separat în 2018, 2019 aparatură în valoare de 38 de milioane lei”, a mai spus secretarul de stat.

Cât priveşte tratamentul pentru cei răniţi la Colectiv, ea a precizat: „Tratamentul oferit prin lege, începând de anul trecut şi prin ordonanţă de Guvern până anul trecut, pacienţilor care au suferit arsuri severe în incendiul de la Colectiv a fost în valoare de 11 milioane lei, iar prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru cei 52 de pacienţi transferaţi la solicitarea echipelor medicale în străinătate s-au plătit unităţilor care au ajutat România aproximativ 5 milioane de euro”. AGERPRES