Săptămâna Haferland, ediţia a IX-a

Săptămâna Haferland, aflată la ediţia a IX-a şi dedicată culturii şi tradiţiilor săseşti din Transilvania, va avea loc fizic şi online în perioada 30 iulie – 1 august, în incinta sau în apropierea bisericilor fortificate din satele Archita, Buneşti, Viscri, Saschiz, Homorod, Rupea, Criţ şi Meşendorf.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, Fundaţia M&V Schmidt, transmis miercuri AGERPRES, festivalul se doreşte a fi o reîntoarcere la valorile autentice ale saşilor şi un mesaj de susţinere şi promovare a potenţialului cultural şi turistic din Ţara Ovăzului.

 

„Tradiţia merge mai departe în Ţara Ovăzului, iar noi, prin ediţia din acest an, al nouălea an consecutiv, facem posibil acest lucru. După perioada dificilă pe care am trecut-o cu toţii, vrem să aducem un mesaj simbolic de susţinere a comunităţii din Zona Haferland, promovând cultura, tradiţiile, oamenii de valoare şi locurile cu o istorie îndelungată. Prin atragerea turiştilor în zonă, prin programul de înaltă ţinută culturală şi prin evidenţierea unor activităţi antreprenoriale de succes din localităţile săseşti, dorim să revitalizăm aceste locuri şi să îi îndemnăm pe români şi pe cei veniţi din afară să se bucure de valorile autentice din Ţara Ovăzului”, a declarat Michael H. Schmidt, preşedintele Fundaţiei M&V Schmidt.

Evenimentele din cadrul Săptămânii Haferland sunt concentrate în jurul bisericilor fortificate din Archita, Buneşti, Viscri, Saschiz, Homorod, Criţ şi Meşendorf, dar şi în centrul frumos amenajat al oraşului Rupea. Organizatorii vor realiza un arc în timp şi vor aduce în prim plan adevăratele tradiţii, prin muzică, dans şi expoziţii de obiecte vechi.

Festivalul se va deschide pe 30 iulie, în localitatea Archita. Printre evenimentele zilei se numără un concert de muzică clasică susţinut de „Light Quartet”, o dezbatere publică pe tema „Antreprenori locali care duc tradiţia mai departe” şi un program artistic de dansuri tradiţionale din Ţara Ovăzului susţinut Ansamblul de dansuri tradiţionale al Forumului Democrat German din Sibiu, care va avea loc pe esplanada bisericii.

Tot pe 30 iulie, la Buneşti, în faţa bisericii medievale din localitate, fanfara „Neppendorfer Blaskapelle”, continuatorii ansamblului săsesc care a luat naştere în anul 1879, va încânta auditoriul cu vechi melodii. Programul zilei mai conţine un concert de muzică clasică susţinut în curtea lăcaşului de cult de organistul Steffen Schlandt şi clarinetisul Ciprian Dancu, un recital de poezie, în limba română şi germană, prezentat de actorii Alin Deac şi Gabriela Pîrliţeanu, de la Teatrul Naţional „Radu Stanca”, din Sibiu. Programul zilei se va încheia cu o suită de fragmente de muzică clasică, susţinut de cvartetul „Light Quartet”.

Potrivit organizatorilor, seara zilei este dedicată uneia dintre cele mai mediatizate localităţi săseşti, Viscri. Pianistul Johann Markel va da tonul unei seri de neuitat, fiind succedat de Florin Besoiu, cineastul care a realizat un film documentar despre bisericile fortificate. Cel mai aşteptat moment este cel al tradiţionalului bal săsesc, organizat de Fundaţia „Mihai Eminescu Trust” într-un decor tipic satelor transilvănene. Ansamblul „Trio Saxones” va întreţine atmosfera cu un potpuriu de melodii din tradiţiile comunităţilor din Transilvania.

Pe 1 august, principala zi a festivalului, vizitatorii sunt invitaţi la expoziţia itinerantă „Samuel von Brukenthal – un european timpuriu”, vernisată de Thomas Şindilariu, subsecretar de stat la Departamentul pentru Relaţii Interetnice al Guvernului.

Un moment cu totul special este concertul „Enescu – Bartok 140 de ani”, care va aduce laolaltă, într-o manieră sonoră autentică, specifică sfârşitului de secol al IX-lea, „Rapsodia Română” de George Enescu şi cele şase Dansuri Populare Româneşti de Bela Bartok.

Din programul zilei nu va lipsi o reprezentaţie de teatru, susţinută de o trupă de actori tineri de la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, care vor adapta un text de Mark Twain intitulat „Jurnalul lui Adam şi al Evei”.

Festivalul Săptămâna Haferland este realizat în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Fundaţia Mihai Eminescu Trust, Fundaţia ADEPT Transilvania, Asociaţia Nowero, Primăria Rupea, Asociaţia Descoperă Archita, Asociaţia Vecinătatea Femeilor din Saschiz şi Fundaţia Tabaluga.

Evenimentul se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al preşedintelui Klaus Iohannis şi al prim-ministrului Landului Renaniei de Nord-Westfalia, Armin Laschet. AGERPRES