UN AC ÎN CARUL CU FÂN

 

Ceea ce trebuia să se întâmple, iată că, este pe punctul de a se întâmpla. Din conturul sârbei în care s-au prins în joc toți cei care aveau ca interes comun preluarea puterii a mai rămas doar praful și pulberea care, asemenea norilor de ploaie, amenințau în primul rând cu pierderea vizibilității. Într-o astfel de realitate erai amenințat cu pierderea orizontului înspre care în acele începuturi de majore schimbări credeai că a sosit și vremea celor care au așteptat cu limbile scoase să simtă gustul victoriei.
Tot timpul USR-PLUS a demonstrat că este un partid sub formă de despărțire în silabe, pe care nu se poate construi nimic, fără a a-și asuma această instabilitate comună cu prăbușirea inerentă și greu de gestionat.
Trebuie să recunoaștem că ”progresiști” nu aveau ca instrument de lucru compromisul, cu atât mai mult cu cât acesta era indicat de cei ajunși la putere ca fiind calea cea dreaptă în armonizarea unui numitor comun, care să le permită așezarea pașilor pe acel drum nesigur și greu de acomodat, în conformitate cu ideologiile politice nu atât de bine înțelese pe cât erau ele de speculat.
O astfel de atitudine a rămas singura mărturie a discrepanței dintre PNL și USR-PLUS, cu atât mai mult cu cât liberalii aveau întipărite în reflexele sale compromisul ca limbaj necesar traducerilor tămăduitoare.
Revenind la cazurile concrete ale acestei dihonii sesizăm că deficiențele discordiei apar chiar la casele mai mari ale politicii de dreapta, acest tip de fragmentare în spațiul mioritic devenind mai mult o încercare de pantomimă decât o punere în scenă cu valențele dramatice ale timpului care sângerează și doare.
USR PLUS București îl somează pe Nicușor Dan „să stopeze mascarada concursurilor din Primăria Capitalei”
„Primarul Nicușor Dan a scos la concurs mai multe posturi de conducere din Primăria Capitalei și instituții din subordine, respectiv ASSMB, dar criteriile de participare sunt scrise cu dedicație.”, transmite USR PLUS, printr-un comunicat de presă.
Concursul pentru ocuparea postului de Director al Direcției Management și Structuri Unități Sanitare; Concursul pentru ocuparea postului de Director general al Administrației Străzilor București:.
Viceprimarul USR PLUS, Horia Tomescu, i-a atras atenția Primarului General încă din data de 8 iulie, pe tema organizării concursurilor pentru posturile mai sus menționate, și a primit asigurarea că acestea vor fi anulate deoarece au condiții specifice restrictive, lucru care nu s-a întâmplat.
USR PLUS nu poate lua parte la această mascaradă făcută cu dedicație pentru anumite persoane din PNL și PMP.
Primarul General a primit din partea USR PLUS sprijinul pentru ca aceste practici ilegale și imorale să nu mai aibă loc în administrația bucureșteană.
Atragem atenția că: Criteriile publicate o dată cu dosarele de concurs sunt restrictive și urmăresc calificarea unui număr cât mai mic de candidați pentru înscriere la concurs.
De exemplu: pentru concursul de director la ASSMB sunt necesari 15 ani vechime în specialitate și 6 luni vechime în funcție de conducere într-o instituție publică;
Criteriile publicate sunt stabilite în vederea calificării și câștigării concursului de către anumite persoane.
USR PLUS solicită public Primarului General Nicușor Dan să suspende aceste concursuri, în temeiul art. 37 din regulamentul aplicabil pentru organizarea lor.
În caz contrar, USR PLUS nu va ezita să întreprindă orice demers juridic necesar pentru remedierea acestei ilegalități și reluarea concursurilor într-un mod corect. Votul de încredere al bucureștenilor a fost dat pentru transparență, corectitudine, meritocrație, nu pentru sinecuri politice și nici pentru plătirea unor polițe între partide.
Un ac în carul cu fân a fost pierdut de către useriști, pe drumul pe care PNL îl pregăteau pentru demonstrația finală.
Ce se va întâmpla mâine ne este scris în maculatoarele stivuite deja în timpul trecut.
ADI CRISTI